Guvernul alocă bani din Fondul de rezervă pentru condiţii şi creşterea capacităţii în penitenciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi politicieni care au fost încarceraţi în ultima perioada s-au plâns de condiţiile din penitenciare

În perioada următoare, Guvernul va aloca, din Fondul de rezervă, sume pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi creşterii capacităţii de cazare din penitenciare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă. Decizia a fost luată, miercuri, de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă.

Actul normativ stabileşte cadrul legal care va permite alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernlui pentru Ministerul Justiţiei şi finanţarea unor cheltuieli în vederea îmbunătăţirii condiţiilor şi creşterii capacităţii de cazare a sistemului penitenciar, arată Mediafax.

Calotă a precizat că fondurile vor alocate pentru penitenciare în urma propunerilor venite de la Ministerul de Justiţie.

Potrivit unui document al Ministerului Justiţiei prezentat, în urmă cu o săptămână de Mediafax, statul cheltuieşte lunar cu întreţinerea unei persoane aflate în închisoare 512 lei, la finele lunii ianuarie în detenţie aflându-se aproape 30.000 de deţinuţi, dar cu un deficit de locuri de cazare de peste 10.000 locuri.

Mai mulţi dintre foştii politicieni încarceraţi în ultima perioadă au reclamat condiţiile precare şi aglomeraţia din închisori la care sunt supuşi ei şi ceilalţi deţinuţi, acuzând că Ministerul Justiţiei nu asigură finanţarea necesară, în condiţiile în care însă nu au insistat pe acest subiect când s-au aflat la guvernare.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că situaţia condiţiilor din penitenciare este în unele cazuri „sub limita demnităţii umane” şi sunt necesare fonduri de aproximativ un miliard de euro pentru a remedia acest lucru, existând demersuri pentru obţinerea de fonduri europene în acest sens.

Duminică, premierul Victor Ponta a declarat că sistemul penitenciar se confruntă de mult timp cu probleme, motiv pentru care România a şi fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar pentru un program de investiţii în domeniu este necesar să nu se spună că Guvernul vrea să ajute corupţii.

Mai multe pentru tine:
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model