Guvernul a aprobat participarea a 600 de militari străini la parada de Ziua Naţională

0
Publicat:

Aproximativ 600 de militari străini, care vor face parte din detaşamentele armatelor statelor membre NATO vor fi invitați invitați la parada organizată pe 1 Decembrie de Ziua Naţională, se arată într-o hotărâre de Guvern, aprobată marți.

FOTO Inquam Photos / George Călin

Executivul a adoptat hotărârea privind aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în anul 2022, a paradei militare naţionale prilejuite de data de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, arată comunicatul de presă al Guvernului. 

De asemenea, au fost aprobate și normativele de cheltuieli aferente organizării unor activităţi de protocol în cadrul paradei militare naţionale. Astfel, Cazarea, asistenţa medicală de urgenţă şi transportul personalului străin se asigură prin grija Ministerului Apărării Naţionale, cu mijloacele proprii.

„Ţinând cont de statutul României de membru NATO şi UE, alături de blocul de paradă reprezentativ al instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor participa şi detaşamente reprezentative ale armatelor unor state membre NATO şi a Republicii Moldova. Participarea acestor detaşamente reprezentative, la parada militară naţională, reflectă aprofundarea relaţiilor de cooperare dintre Armata României şi armatele statelor invitate în cadrul unor activităţi bilaterale, exerciţii comune de mare vizibilitate sau al misiunilor internaţionale la care au participat în teatrele de operaţii”, arată nota de fundamentare a hotărârii.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie