Gregorian Bivolaru, arestat în Franța pentru trafic de persoane și viol

0
Publicat:

Gregorian Bivolaru (71 de ani) a fost arestat în Franța. El este acuzat, printre altele, de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat care răpea oameni,  transmite Digi24, carecitează presa franceză.  

Fondatorul MISA riscă ani grei de închisoare. Sursa foto: Arhivă

Surse din cadrul anchetei au declarat că fondatorul MISA ar fi fost ridicat de mascați chiar din locuința sa, care este situată în localitatea Ivry-sur-Seine (Val-de-Marne). 

În același timp cu această descindere au mai avut loc și altele, în mai multe localițăți din țară. În urma acțiunilor la care au participat aproape 150 de polițiști au fost arestate încă 40 de persoane, membrii unei secte internaționale de yoga tantrică.

Operațiunea a fost coordonată de Oficiul central pentru reprimarea violenței împotriva persoanelor.

Gregorian Bivolaru, fondatorul MISA, a fost condamnat în 2013 la șase ani de închisoare pentru relații sexuale cu un minor. A fost eliberat condiționat în septembrie 2017 și a părăsit Penitenciarul Bistrița, fără să mai aibă vreo apariție publică de atunci.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model