Grădiniţă estivală pentru copiii rromi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Mangalia se deschide luni o grădiniţă estivală.

Evenimentul face parte din proiectul „Primii paşi - educaţie preşcolară pentru copiii din categoriile defavorizate", care se adresează cu predilecţie copiilor romi, fără a exclude însă alţi copii, care au nevoie de integrare educaţională. În această vară, timp de şase săptămâni, 29 de copii romi vor urma cursurile pregătitoare de la grădiniţă, sub îndrumarea educatoarei Gabriela Tănase, cea care îi pregăteşte pe cei mici de şase ani.

Grădiniţa „Primii paşi" din Mangalia a fost inaugurată în anul 2004, beneficiarii direcţi ai programului de integrare educaţională fiind copiii din comunitatea de romi de la marginea oraşului. „Am ales 29 de copii care nu au mai frecventat până acum grădiniţa şi care provin din familii defavorizate din cartierele mărginaşe ale Mangaliei", a declarat Carmen Faliboga, preşedintele organizaţiei „Salvaţi Copiii", filiala Constanţa. Grădiniţa funcţionează la Palatul Copiilor din Mangalia, de luni până vineri, de la ora 8.00 la 12.00, iar la ora 11.00 cei mici primesc o gustare.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie