Giurgiu, oraşul birurilordin vamă, se zbate în sărăcie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gropile din asfalt şi blocurile dărăpănate sunt embleme ale unui oraş pe care edilii l-au botezat "european"

taxa de ecologizare. Protestul camionagiilor străini a venit la numai o zi după ce şoferii români se răsculaseră împotriva taxei de tranzit a oraşului Giurgiu. Chiar dacă nu mai sunt întâlnite în alte vămi din România, ambele biruri percepute de consiliul local sunt totuşi legale, conform normativelor existente. Oricum, birurile percepute de edilii giurgiuveni nu par să ajute prea mult oraşul.
Gropile din asfalt, scheletele de clădiri şi blocurile cu tencuiala căzută împânzesc municipiul Giurgiu, iar câinii vagabonzi patrulează în voie pe străzi. "Oraşul ăsta e sărac şi defavorizat", s-a plâns un alt om de-al locului, acuzând indiferenţa edililor. Cea mai tristă privelişte din localitate o oferă portul. Flancat de un şantier naval, aflat într-o paragină perfectă şi presărat cu bălării şi moloz, Portul Giurgiu arată ca după bombardament.
Doar clienţii singurului restaurant din zonă şi pescăruşii mai animă împrejurimile. Din peisajul cenuşiu şi trist, sar în ochi doar clădirile primăriei, consiliului local şi Direcţiei de Finanţe. Postate unele lângă altele, acestea formează un adevărat Triunghi al Bermudelor în centrul Giurgiului. "Oraş european", după cum anunţă o pancartă.
Camionagiii răsculaţi au câştigat o bătălie
Ieri, funcţionarii plantaţi de primărie lângă punctul de control au perceput în continuare taxa până în jur de ora 12.00. Apoi tirurile au fost scutite de bir, iar autoturismele au avut şi ele trecere gratuită de la ora 15.00. Chiar şi aşa, taxatorii primăriei s-au aflat în permanenţă în stand-by, aşteptând doar un semnal pentru a coborî din nou barierele.
Întrebaţi despre taxă, aceştia nu au făcut decât să trântească uşa în nas. Primarul Giurgiului, Lucian Iliescu, a refuzat şi el să vorbească cu presa, fiind în schimb extrem de activ în zona vămii. Potrivit agenţilor vamali, primarul, furios pentru că taxele impuse de administraţia locală erau în pericol, a încercat sâmbătă seara să interzică şi perceperea taxei de pod. "A fost pe aici şi ne-a împins, ne-a zis să nu mai luăm taxa de şase euro, doar aşa, ca să moară şi capra noastră".
Giurgiuvenii, obligaţi să plătească taxa de tranzit
Cu toate că aglomeraţia şi protestele se potoliseră ieri pe la amiază, oamenii din Giurgiu se aprindeau imediat când vorbeau despre taxa primarului. "E incredibil că şi noi, giurgiuvenii, trebuie să plătim ca să tranzităm oraşul", a protestat o localnică.
Cei mai mulţi s-au arătat dezamăgiţi de faptul că banii percepuţi de primărie şi de consiliul local nu se regăsesc în infrastructura oraşului. Numai în primul semestru din 2006, dările percepute în Vama Giurgiu aduseseră primăriei peste 100 miliarde de lei.
Nici măcar prefectul nu poate spune cu exactitate ce s-a întâmplat cu aceşti bani.

Toate taxele locale din zonele de frontieră au fost suspendate
"Administraţiile locale din zonele de graniţă nu vor mai încasa, deocamdată, niciun fel de taxă, până la stabilirea unor condiţii de finanţare a eventualelor probleme pe care le au. Prin punctul de frontieră Giurgiu va fi o trecere mult mai simplă, astfel că şi costurile vor fi mai mici", a declarat, ieri , Mircea Toader, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). În legătură cu situaţia de la Vama Giurgiu, Mircea Toader a spus că în prezent taxa de ecologizare a fost ridicată provizoriu, urmând ca printr-o hotărâre a consiliului local, aceasta să fie suspendată până la stabilirea cadrului legal privind aceste taxe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa