Ghidul de supravieţuire al vamaiotului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu un rucsac în spate şi câţiva lei în buzunar, vamaioţii trăiesc din aprilie până toamna târziu pe plajă. Fac duşuri numai cu apă rece, când e frig dorm peste jarul de la focurile de tabără şi socializează cu străinii pentru o ţigară. Aşa trăiesc cei mai hipioţi dintre turiştii litoralului.

Atmosfera boemă care a făcut celebră staţiunea Vama Veche s-a schimbat de-a lungul anilor. Acum, locatarii de vară de pe plajă sunt tineri care se trezesc rareori din beţie şi care nu ezită să apeleze şi la alte stimulente ca să se simtă mai bine. Cu un rucsac în spate şi câţiva lei în buzunar, vamaioţii se mută din aprilie până dă frigul toamnei în satul pescăresc de la graniţa cu Bulgaria. Se laudă că rezistă prin trei anotimpuri doar cu hainele de pe ei.

Când le ajunge cuţitul la os, bat la porţile localnicilor, întrebându-i dacă au nevoie de o mână de ajutor în gospodărie. Se bucură şi dacă primesc o farfurie de mâncare şi spun mândri că au învăţat să socializeze pentru a obţine câte o ţigară sau o bere. Cei mai mulţi nu au nici măcar un cort, ci dorm direct pe plajă, sub cerul liber, anesteziaţi de alcool. Noaptea se distrează în localurile de la malul mării, ziua dorm. Practic, casa lor este plaja aspră de la Vama Veche.

Tehnici de abordare

„Bună, numele meu este Andrei. Pot să stau cu voi la masă­?", intră în vorbă un tânăr cu şapcă roşie, în pantaloni scurţi, care se ascunde după ochelarii negri. Are 26 de ani şi spune că a ajuns în Vama Veche „prin iunie".

„Am venit, însă nu ştiu când mă întorc în Bucureşti. Nu mă grăbesc", zâmbeşte el şmechereşte. Este dispus să povestească mai multe, în schimbul unei ţigări. A terminat un seminar de Teologie, a cochetat cu psihologia, dar a ajuns să profeseze - spune el - într-un birou, înconjurat de calculatoare şi dosare. „Lucrez în domeniul IT-ului. Pentru bani", îşi motivează el alegerea. După ce-şi trage fumul cu sete, se ridică brusc de la masă şi pleacă.

„Berea ţine de foame"

La o altă terasă din Vama Veche, un alt tânăr explică: „Eu am ajuns în Vamă la 25 iulie, cu 70 de lei în buzunar. Mi-am luat ţigări şi o sticlă de bere în prima zi şi încă o bere a doua zi. Pe mâncare nu prea dau bani, e foarte cald afară. Mai bine beau o bere rece, ţine de foame". Pentru cei care alcoolul nu este suficient pentru a trăi experienţa Vămii, în magazinele din sat se găsesc la vânzare adezivi pe care tinerii îl folosesc ca drog.

„Plaja dinspre 2 Mai este plină de sticluţe de adezivi. Substanţa se pune într-o pungă şi se trage în piept. Nouă ne e teamă să nu devină violenţi. Majoritatea sunt ameţiţi în fiecare zi", spune Maria, o turistă neobişnuită cu locatarii de la Vama Veche. Aurelian supravieţuieşte din ce câştigă cântând la chitară - cam 50 de lei pe zi, zice el. Bucureşteanul de 45 de ani este de două luni pe litoral. De aproape trei săptămâni şi-a instalat domiciliul ambulant în Vama Veche. „Înainte să ajung aici, am stat în Costineşti. Am făcut o înţelegere cu un băiat care păzea şezlonguri şi îmi dădea o saltea, pe care dormeam", povesteşte cântăreţul.

Pentru el, locul preferat de odihnă este punctul de observaţie al salvamarilor. Când este prea frig, doarme lângă unul dintre focurile de pe plajă. Are şi „atestat" de cerşetor. „M-au amendat jandarmii pentru cerşetorie şi au scris pe contravenţie că sunt apt de muncă, dar apelez la mila trecătorilor. De unde ştiu ei că eu sunt apt de muncă?!", se revoltă el. Ca să reziste la mare, alt vamaiot, „Ursu", recunoaşte că fură mâncarea lăsată de turişti pe mese. „Când rămân fără bani, fur din mâncarea de pe mese, de la «Roată». Decât să fur din corturi, mai bine mănânc ce lasă ei", zice el înţelept.

„Oameni deştepţi, care vor să fugă de ei înşişi"

Patronii de baruri îi cunosc pe cei care vin an de an în Vama Veche. „Sunt tineri care vor să scape de acasă. Ajung aici şi cerşesc o ţigară sau ceva de mâncare. Au tehnicile lor de abordare, se descurcă chiar şi o lună fără bani. Le mai dăm noi de lucru pentru o farfurie de mâncare sau cer bani de ţigări", povesteşte Ada, proprietara unui local din Vama Veche.

Vamaioţii veritabili se descurcă în orice condiţii. „Este unul, Gabi, din Braşov, care vine în Vamă cum se încălzeşte vremea. La 1 mai, cel mai târziu, răspunde prezent într-unul dintre barurile din sat", povesteşte nea Emil, proprietarul unui hostel. „Vin, se aşază cu tine la masă, stăm de vorbă şi descoperi că nu sunt golani. Sunt oameni deştepţi, care vor să fugă. De ei înşişi, cel mai probabil", concluzionează nea Emil.

Autorităţile nu au ce să le facă. Îi amendează pe unii pentru cerşetorie sau mai culeg tineri care şi-au petrecut vacanţa drogându-se. Atmosfera din Vama Veche nu se schimbă însă până toamna târziu, când cei mai mulţi vamaioţi sunt nevoiţi să se întoarcă la realitate.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €