George Maior: România nu este în pericol terorist, dar au existat şi la noi atentate dejucate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful SRI, George Maior FOTO David Muntean

Şeful SRI George Maior susţine că în România nu există în acest moment un pericol major de atentat terorist, însă Serviciul Român de Informaţii (SRI) a luat măsuri suplimentare „pe baza evaluării serviciului, în concordanţă cu situaţia operativă”.

Potrivit declaraţiilor făcute de Maior în cadrul unui interviu acordat ziare.com, România nu este în pericol terorist, însă au fost luate măsuri suplimentare. 

„Am luat unele măsuri suplimentare la nivelul serviciului, inclusiv în apărarea unor potenţiale ţinte, în încercarea de a vedea mai bine traficul de persoane la frontiere şi de a avea un tablou informaţional bun pentru ceea ce se petrece pe teritoriul naţional. Dar pe baza evaluării serviciului, în concordanţă cu situaţia operativă, nu am considerat necesară ridicarea nivelului de alertă”, a declarat Maior.

El a adăugat că România nu se află în momentul de faţă în pericol major, iar populaţia trebuie să înţeleagă faptul că autorităţile fac tot posibilul pentru a menţine acest nivel de alertă şi pentru a ţine asemenea evenimente cât mai departe de teritoriul ţării. 

George Maior a precizat faptul că şi în România au existat atentate dejucate.

„Au existat, nu intru în detalii. Am acţionat strict în registrul preventiv şi ne-am îndeplinit misiunea. Nu au existat evenimente şi datorită unor acţiuni mai subtile, mai discrete, pe care le-am avut în vedere la nivelul SRI, inclusiv prin expulzări de persoane, nepermiterea accesului unor persoane suspectate de asemenea activităţi şi realizarea unui tablou informativ precis asupra riscurilor cu care ne confruntăm”, a spus Maior.

Acesta a ţinut să precizeze faptul că evenimentele care au avut loc la Paris săptămâna trecută pot duce la un risc sporit „a extremismului în politica europeană”.

„Pot exista asemenea consecinţe, dezbateri despre relaţia majoritate - minorităţi. Chiar şi problema Schengen se pune într-un alt tipar de discuţie, cu eventuale restricţii ale politicii în acest domeniu în unele state, ceea ce are efecte şi în privinţa României, având în vedere obiectivul nostru de accedere în Schengen”, a spus Maior.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

MAI: România este pregătită să facă orice fel de sacrificiu pentru apărarea cetăţenilor şi pentru pace

Ziua de 11 septembrie rămâne „un reper major în istoria recentă a lumii, motiv pentru care România s-a angajat în lupta contra terorismului”. Aşa a declarat ministrului de Interne şi viceprim-ministrul pentru securitate naţională Gabriel Oprea, care a ţinut să transmită un mesaj cu ocazia împlinirii a 13 ani de la atentatele din America de pe 11 septembrie 2001.

Şedinţă interministerială la Ministerul Afacerilor Interne, după atentatele din Franţa. Legea „Big Brother” şi Legea prepay cerute cu insistenţă de autorităţi

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a organizat vineri dimineaţă o şedinţă a Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii şi a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Decizia a fost luată ca urmare a atacurilor teroriste care au avut loc în Franţa în ultimele zile. Autorităţile cer Legea Big Brother şi legea cartelelor prepay pentru creşterea siguranţei publice şi naţională.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG