Garda de Mediu a amendat Primăria Sectorului 3 pentru nereguli privind şantierul de la Biblioteca Naţională unde au murit doi muncitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii şi poliţiştii au deschis un dosar penal după ce doi muncitori şi-au pierdut viaţa, iar alţi 4 au fost răniţi, luni, 2 august 2021, pe şantierul de lângă Biblioteca Naţională. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Garda deMediu a amendat Primăria Sectorului 3 şi compania Algorithm Construcţii S3 cu 50.000 de lei, respectiv 45.000 de lei, pentru nereguli privind şantierul unde au murit 2 muncitori. De asemenea, firma de construcţii riscă mai multe sancţiuni privind alte nereguli pe acelaşi şantier.

„În urmă cu 3 săptămâni, am realizat un control în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei privind protecţia mediului. Am constatat că se efectuau lucrări care necesitau reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului şi pentru care nu existau asemenea acte. Am sancţionat operatorul pentru acest aspect şi, de asemenea, i-am impus ca măsură complementară aducerea terenului la starea iniţială.

În urmă cu 2 zile, având în vedere că termenul de îndeplinire a măsurii era scadent şi pentru că primisem o sesizare pentru că în zona respectivă aveam emisii de pulberi în atmofseră, am efectuat un nou control pe amplasamentul respectiv. Am constatat, într-adevăr, că existau lucrări de aducere a terenului la starea iniţială, care se desfăşurau fără a respecta prevederile legislaţiei privind protecţia mediului în sensul în care existau emisii de pulberi în atmosferă şi, de asemenea, am constatat că nu exista evidenţa gestiunii deşeurilor astfel cum este reglementată de legislaţia opozabilă, circumstanţă în care am aplicat 2 sancţiuni”, a declarat şeful Gărzii de Mediu, Viorel Tufeanu pentru G4media.ro.

„Algorithm Construcţii a fost amendat cu 45.000 de lei. Este operatorul care a generat disconfort şi nu a prezentat evidenţa gestiunii deşeurilor la al doilea control. Iar la primul control, entitatea care trebuia să obţină act de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului pentru lucrările respective era Primăria sectorului 3”, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Bucureşti, Viorel Tufeanu, pentru aceeaşi sursă.

Tiberiu Taropa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a spus că şantierul nu avea autorizaţie şi de aceea se vor aplica sancţiuni. Astfel, constructorul riscă o amendă între 1000 şi 10.000 lei.  

Procurorii şi poliţiştii au deschis un dosar penal după ce doi muncitori şi-au pierdut viaţa, iar alţi 4 au fost răniţi, luni, 2 august 2021, pe şantierul de lângă Biblioteca Naţională, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste ei. Lucrările erau executate de compania Sectorului 3, Algorithm Construcţii S3, iar muncitorii erau angajaţi la Algorithm Residential S3.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?