Gabriel Oprea, audiat la DNA în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost audiat, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Gabriel Oprea s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţională Anticorupţie, împreună cu avocatul său. Gabriel Oprea a dat o nouă declaraţie în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Oprea le-ar fi spus procurorilor că este nevinovat, iar în seara în care s-a produs incidentul în care şi-a pierdut viaţa Bogdan Gigină era în timpul serviciului. 

“Sunt nevinovat, eram în timpul serviciului. Din păcate, poliţistul a căzut în acea groapă care nu era semnalizată“, a spus Oprea. 

Avocatul familiei Gigină, prezent şi el la DNA, a declarat că ancheta în acest dosar se apropie de final. El a mai spus că familia Gigină s-a constituit parte civilă.

În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, agentul de poliţie Bogdan-Cosmin Gigină, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Gabriel Oprea, a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a decedat.

"În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de Interne Oprea Gabriel. Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care acesta trebuia să ajungă la destinaţie. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă", susţin anchetatorii.

La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni, precizează procurorii.

"În raport cu ansamblul probelor administrate până în prezent (între care două expertize criminalistice şi o expertiză tehnică ) se reţine că există indicii rezonabile în sensul că ministrul de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea deţinută i-l conferea şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează deplasarea coloanei oficiale care îl însoţea, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin", mai arată DNA.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor