Gabriel Diaconu, psihiatru, în scandalul CTP-BOR: Denunţ discursul urii de oriunde ar veni
0Într-o postare pe reţeaua de socializare, psihiatrul Gabriel Diaconu se pronunţă împotriva unui discurs al urii şi îndeamnă la respectul pentru fiinţa umană, indiferent de credinţele şi convingerile religioase.
Psihiatrul Gabriel Diaconu, ateu declarat, a îndemnat oameniii să nu abandoneze respectul unuia faţă de celălalt. O credinţă diferită nu este o justificare de propagare a unui discurs plin de ură.
Medicul psihiatru s-a simţit dator să-şi spună părerea în urma controversei puternice stârnite după publicarea unui editorial semnat de jurnalistul Cristian Tudor Popescu în care critica Biserica Ortodoxă Română şi-i numea pe preoţi ”Satana în sutană”.
Redăm mai jos întrega postare:
Citind scrisele lui CTP despre oameni şi vite,
Dar mai ales câtă vreme sunt ateu, lucru pe care nici nu-l ascund, nici nu-l explic, nici nu simt vreo nevoie să-l justific,
Trebuie să clarific, aici, că oricând am să stau lângă fratele meu creştin,
Fratele meu evreu,
Fratele meu musulman,
Fratele meu sickh,
Fratele meu baha’i,
Fratele meu derviş,
Fratele meu budist,
Am să stau lângă fratele meu om,
Şi n-am să simt urgenţă de a-l considera inferior prin prisma convingerilor sau credinţelor lui,
Aşa cum sper să nu fiu considerat inferior prin filtrul convingerilor sau credinţelor mele.
Prea des am văzut oameni judecaţi, vătămaţi, schingiuţi sub motivaţia că doctrina o cere,
Că tradiţia o cere,
Sau că religia o cere,
Dar indiferent de justificarea pe care o dai răului, sau răutăţii, n-au cum să se transforme în bine, iar când vorbim de răul mai mic, fie el social, medical sau interpersonal, ar merita să ne bântuie, indiferent, că am făcut un rău. Asta dacă avem o brumă de conştiinţă.
Pe CTP nu-l bântuie, aparent, nimic.
Denunţ discursul urii, de oriunde ar veni. Poate fi BOR oricât de coruptă. Şi poate fi Patriarhul cât s-o putea de ipocrit. Dar asta n-are cum să fie traductibil în proprietăţi sau defecte emergente ale credincioşilor. E doar o ieftină osândă, prilej cel mult de scuze, chiar de impardonabilă.
Acum, ce-i drept, dacă eu am învăţat să iert, şi dacă n-am nevoie de vreo permisiune divină să fac asta, nu vrea să însemne că alţii n-ar putea şi ei să o facă,
Ei şi ce dacă te-a făcut un jurnalist urmărit vită? De unde a venit, poartă injuria cu mândrie, şi tratează-l tu înapoi ca om. Foarte posibil că e singurul lucru care îl va scoate cu adevărat din minţi.