Furturile din locuinţe şi din maşini au scăzut semnificativ în primul trimestru. Poliţia Româna a început  o campanie de prevenire a acestor infracţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Română a înregistrat în primul trimestru circa 5.200 de furturi din locuinţe, în scădere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, având o pondere de 15% din totalul cazurilor sesizate. Totodată, furturile din maşini s-au redus cu 27%, la aproximativ 3.600. Poliţiştii au lansat astăzi campania „Infractorii te pot cunoaşte  mai bune decât crezi”, derulată împreună cu Groupama Asigurări în perioada aprilie aprilie-septembrie 2014.

În primul trimestru al anului trecut, Poliţia consemna peste 9.000 de furturi din locuinţe şi circa 5.000 din maşini, potrivit Mediafax.

„La tâlhării, am avut înregistrate în primele trei luni ale anului 800 de fapte la nivel naţional, faţă de 975 de fapte în primul trimestru al anului trecut. Toate aceste scăderi se datorează măsurilor de prevenire în mare parte, dar şi ca urmare a activităţilor de combatere”, a declarat marţi comisarul-şef Călin Aurel, director în cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit unui studiu al Poliţiei Române, realizat anul trecut, 69% dintre români vor să primească informaţii de prevenire a furturilor din locuinţe, iar 24,5% doresc să fie informaţi cu privire la furturile de şi din maşini.

„Prin această campanie urmărim informarea şi prevenirea cetăţenilor faţă de furturile din locuinţe şi de/din maşini, dar şi siguranţa personală. Atragem atenţia că urmează perioada sărbătorilor de Paşte, de 1 Mai şi apoi sezonul estival, când, deşi nu se comit mai multe infracţiuni, suntem mai vulnerabili la acestea", a afirmat comisarul-şef Constantin Stroescu, director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.

În cadrul campaniei vor fi distribuite 150.000 de flyere informative

Poliţia va distribui 150.000 de flyere cu recomandări preventive şi 5.000 de afişe către asociaţiile de locatari, unităţile de poliţie, centre comerciale şi alte locuri publice, şi va organiza întâlniri cu grupuri ţintă, precum asociaţiile de proprietari sau asociaţii profesionale.

Anul trecut, furturile au scăzut semnificativ pentru prima dată în ultimii şase ani, cu 8,3%, ponderea în totalul infracţiunilor sesizate reducându-se de la 35,3% la 33,9%. Furturile din locuinţe s-au diminuat în 2013 cu 11,7%, iar tâlhăriile, care reprezintă 0,7% din totalul infracţiunilor sesizate, cu 23,9%, ajungând la cea mai mică valoare din ultimii zece ani.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Aderarea R. Moldova la UE şi parteneriatul strategic bilateral, temele discutate de Maia Sandu și Nicuşor Dan la București
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan, despre Catedrala Națională: „Nu ea e motivul pentru care nu avem spitale sau autostrăzi”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian