Funeriu: "Voi fi foarte ferm împotriva celor care încearcă să boicoteze BAC-ul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Funeriu

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat în cea de a doua videoconferinţă cu inspectorii şcolari din ţară că bacalaureatul se va ţine în mod normal, conform grilei iniţiale. Funeriu a spus că va fi foarte ferm împotriva celor care încearcă să boicoteze examenul.

Declaraţiile ministrului Daniel Funeriu:

Am fost la Iaşi, am discutat cu elevii, părinţii, liderii de sindicat, directorii de centre locale de examinare.

Am speranţa că astăzi stăm mult mai bine decât ieri. La nivel naţional situaţia se prezintă mai bine, ieri, undeva la 90% dintre centrele de BAC funcţionau la parametrii normali.

Am vizitat astăzi presa la minister, am văzut că înregistrarea primei videoconferinţe a ajuns la presă şi le mulţumesc celor care au dat presei acea înregistrare.

Să vedem care e stiuaţia la nivel naţional.

Imediat ce acestă conferinţă este terminată, toate şcolile şi liceele în care se desfăşoară bacalaureatul, să puneţi afişe mari că BAC se desfăşoară conform graficului iniţial, în condiţii normale.

Rugămintea mea este să discutăm cât mai mult cu liderii sindicali, liderii de opinie, asociaţiile de părinţi şi să trecem acest BAC cu bine. Să verificăm funcţionarea transferelor de fişiere.

1. Nu acceptăm sub nicio formă, voi aplica legea în integralitate, niciun fel de contribuţie financiară a elevilor sau a părinţilor. Este un subiect care apare an de an şi însănătoşirea societăţii româneşti începe cu a avea obiceiuri sănătoase încă de pe băncile şcolii.

2. Tot ceea ce ţine de o posibilă fraudarea a examenului, supraveghere mai neatenă, trecere cu vederea vrea să dispară. Voi merge foarte mult în ţară, aşa cum am fost şi în această perioadă.

3. Încheierea situaţiei şcolare a elevilor olimpici, din informaţiile pe care le avem lucrurile sunt în ordine, dar vă rog să fim atenţi la acest lucru.

4. De asemenea, după ce vom trece de această probă lingvistică,  monitorizăm încheierea situaţiei şcolare pentru toţi elevii.

Voi fi foarte ferm împotriva celor care încearcă să boicoteze examenul.





Mai multe pentru tine:
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie
Zodiile care după Paște vor scăpa de toate problemele și vor avea o perioadă de vis. Fericirea o să-și facă simțită prezența și în viața lor
Destinație de weekend. Muzeul Chihlimbarului găzduiește cea mai mare pepită de rumanit din lume VIDEO
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Cum își asigura un tânăr din Olt banii de păcănele. Polițiștii i-au găsit acasă zeci de bancnote de 200 și 500 euro
Atacuri de ambele părţi, în cursul nopţii, vizând obiective de infrastructură
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"