Funeriu: La proba de astăzi de la BAC au lipsit 18 elevi, iar alţi 5 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat astăzi că în afara faptului că 18 elevi nu s-au putut prezenta din motive obiective la proba scrisă de limba şi literatura română, iar alţi cinci au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze, nu s-au înregistrat incidente semnificative la examenul de bacalaureat.

Fratele eroului mort în Afganistan a dat Bac-ul apoi a mers la înmormântare 

Potrivit ministrului, dintre cei 18 elevi care nu s-au prezentat la proba scrisă la limba şi literatura română, nouă sunt din judeţul Iaşi, câte doi din judeţele Giurgiu, Mehedinţi şi Hunedoara şi câte unul din Braşov, Vaslui şi Alba.

Funeriu a precizat însă că nu ştie câţi dintre cei 18 elevi nu au ajuns la examen din cauza inundaţiilor, însă a anunţat că pentru aceştia vor fi folosite variantele de rezervă.

În privinţa elevilor care au fost eliminaţi pentru tentativă de copiere, ministrul a precizat că două astfel de cazuri au fost semnalate în Cluj şi câte unul în Constanţa, Giurgiu şi Bucureşti.

Ministrul Funeriu a mai spus că profesorii care participă la examenul de bacalaureat vor fi plătiţi mai puţin ca anul trecut.

Pentru proba de astăzi, elevii au avut de scris un eseu despre basmul cult, de comentat un text la prima vedere scris de Vasile Alecsandri şi de argumentat ce înseamnă să faci o faptă bună şi să fii omenos.

La probele scrise ale examenului de bacalaureat din acest an s-au înscris 217.227 de candidaţi.

Comisia Naţională pentru Bacalaureat a decis că extragerea variantelor de subiecte pentru probele scrise din sesiunea iunie-iulie nu are caracter public. Variantele de subiecte extrase vor fi comunicate după încheierea fiecărei probei, iar baremul de evaluare va fi postat pe internet, la adresa subiecte2010.edu.ro, la ora 14.30, a precizat Ministerul Educaţiei.

Mâine, candidaţii proveniţi de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor susţine proba de limbă maternă.

În 30 iunie şi 2 iulie se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi cea la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.

Rezultatele la Bacalaureat vor fi afişate duminică, 4 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, între 16.00 - 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 6-7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.

Pentru promovarea examenului de bacalaureat este nevoie ca participanţii să să obţină cel puţin nota 5 la fiecare probă scrisă sau practică şi media generală de minimum 6.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate sunt declaraţi "respinşi". Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, aceasta va fi rotunjită la 6.00.