Fundaţia „Dinu Patriciu”, Moş Crăciun la Holbav

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii l-au colindat pe Moş Crăciun

Pentru al doilea an consecutiv, Fundaţia „Dinu Patriciu“ l-a adus pe Moş Crăciun la şcoala din satul Holbav Deal, unde învaţă aproximativ 150 de copii.

Deşi Holbav se află la doar câţiva kilometri de Braşov, distanţa în timp faţă de acest centru al Transilvaniei pare de sute de ani. Holbav este un sat de oieri, unde cele mai multe familii trăiesc aproape ca pe vremea transhumanţei, în case fără electricitate, împrăştiate pe dealurile de la care provine şi numele satului - Holbav Deal.

Ca să înveţe carte, copiii merg pe jos peste patru kilometri, indiferent de vreme, până la şcoala renovată de Fundaţia „Dinu Patriciu", în cadrul programului „Educaţia Merită", iniţiat în comunităţile cu risc mare de abandon şcolar. Holbav este cu siguranţă un astfel de sat deoarece, în epoca internetului, abecedarul se buchiseşte încă la lumânare.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Poezii religioase recitate Moşului

În această şcoală s-au adunat vineri peste 100 de copii, ­între 4 şi 14 ani, pentru a-şi primi cadourile. Au venit prin nămeţi şi înfruntând gerul de afară, însoţiţi de părinţi sau bunici şi îmbrăcaţi în costume populare ţesute de mamele ori bunicile lor. Comunitatea se străduieşte să păstreze tradiţiile şi, de aceea, inclusiv la serbările şcolare, copiii sunt încurajaţi să poarte costumele ţărăneşti moştenite de la generaţiile anterioare. Băieţii poartă căciuli ciobăneşti împodobite cu flori artificiale, transmise şi ele din tată în fiu.

Îmbujoraţi de ger şi de emoţie, prichindeii i-au colindat lui Moş Crăciun şi i-au recitat poezii cu tematică religioasă, după cum se obişnuieşte în acele locuri. Au primit în schimb dulciuri, jucării şi cărţi din colecţia de 150 de titluri pentru copii editată de Adevărul Holding.

Darurile au fost cumpărate cu banii strânşi prin acţiunea „Fii Moş Crăciun pentru un copil sărac", desfăşurată în perioada 2 - 13 decembrie 2010, acţiune în care au fost angrenaţi bursieri ai Fundaţiei „Dinu Patriciu". Pentru a ajuta la rândul lor alţi copii, dezavantajaţi de soartă, bursierii programului „Inventează-ţi viitorul" au creat tot felul de obiecte cu tema Naşterii Domnului care au fost apoi expuse pe site-ul www.sponsorizeazauncopil.ro

Din suma adunată prin vânzarea acestora, Fundaţia a umplut apoi sacul lui Moş Crăciun, iar acesta le-a dus cadouri micuţilor din Holbav Deal.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese