Frattini, criticat pentru lipsă de fermitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele ALDE, Adina Vălean, îi reproşează comisarului UE pentru justiţie, Franco Frattini (foto), lipsa de fermitate şi claritate în discuţiile cu SUA despre acordul referitor la

Vicepreşedintele ALDE, Adina Vălean, îi reproşează comisarului UE pentru justiţie, Franco Frattini (foto), lipsa de fermitate şi claritate în discuţiile cu SUA despre acordul referitor la schimbul datelor privind pasagerii. "În condiţiile în care politica în materie de vize pentru statele membre ale UE este de competenţă comunitară, iar SUA negociază separat acorduri bilaterale de tip PNR (passenger name records, datele pasagerilor pe zborurile transatlantice) cu cele 12 state care nu sunt incluse în programul "Visa Waiver" (şi care au nevoie de viză pentru Statele Unite), cred că o acţiune mai fermă şi mai eficientă din partea comisarului Frattini pentru încheierea acordurilor la nivel european cu SUA este absolut necesară", a declarat europarlamentarul PNL Adina Vălean.