Fraţii lui Omar Hayssam, capturaţi în Turcia după ce au plecat din ţară înainte de a primit sentinţa la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţii lui Omar Hayssam, condamnaţi după ce l-au ajutat pe sirian să fugă din ţară FOTO Mediafax

Fraţii sirianului Omar Hayssam, care au plecat din România cu puţin timp înainte să fie condamnaţi definitiv pentru că şi-au ajutat fratele să fugă, deşi ştiau că acesta este acuzat de terorism, au fost depistaţi în Turcia, potrivit unor surse judiciare.

Mukhles şi Mahmoud Omar au fost reperaţi pe teritoriul Turciei, iar autorităţile române ar fi trimis deja, prin intermediul Ministerului Justiţiei, toată documentaţia prin care se solicită arestarea şi extrădarea celor doi, spun aceleaşi surse, potrivit Mediafax.

Până în prezent, partea română nu a primit niciun răspuns din partea autorităţilor din Turcia, conform surselor citate.

Pe 7 octombrie, fraţii lui Omar Hayssam au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare cu executare, pentru că în 2006 l-au ajutat pe sirian să fugă din ţară, deşi ştiau că acesta este acuzat de terorism. Odată cu cei doi a fost condamnat la şapte ani de închisoare Mustafa Tartoussi, proprietarul navei la bordul căreia ar fi fugit Omar Hayssam. Tartoussi a fost prins de poliţişti şi încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Mukhles şi Mahmoud Omar au fost daţi în urmărire în seara zilei de 8 octombrie, după ce magistraţii au emis mandatele de executare a pedepsei pe numele lor.

După ce au aplicat procedura şi i-au căutat pe cei doi în Timişoara, unde se află reşedinţa lui Mukhles, respectiv la adresa din Bucureşti a lui Mahmoud Omar, poliţiştii i-au dat pe cei doi în urmărire.

Tot pe 8 octombrie s-a solicitat Curţii de Apel Oradea emiterea unor mandate de urmărire internaţională pe numele celor doi, deoarece existau informaţii potrivit cărora aceştia au părărit teritoriul României înainte ca instanţa să se pronunţe.

Potrivit poliţiştilor, la acel moment existau informaţii conform cărora Mukhles s-ar afla în Israel, în timp ce Mahmoud a ieşit din ţară la 3 octombrie, cu patru zile înainte să fie condamnat, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier.

La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, proprietarul navei la bordul căreia ar fi fugit Omar Hayssam din ţară, şi pe Mukhles şi Mahmoud Omar, pentru că, în perioada 23-30 iunie 2006, au planificat şi înlesnit ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoşteau că sirianul a fost trimis în judecată pentru acte de terorism, prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire în Irak, în martie 2005, a jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Fraţii lui Omar Hayssam, daţi în urmărire. Au plecat din ţară înainte de a fi condamnaţi la închisoare

Fraţii lui Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, au fost daţi în urmărire, pentru a fi încarceraţi  după ce au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare pentru că l-au ajutat pe sirian să fugă din România. Surse judiciare au precizat că există informaţii conform cărora cei doi ar fi plecat din ţară înainte de a fi anunţată sentinţa finală.

Închisoare pentru complicii la fuga din România a lui Omar Hayssam. Fraţii săi au primit câte cinci ani de închisoare

Achitările din dosarul complicilor lui Omar Hayssam au fost răsturnate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii de la cea mai înaltă instanţă din România i-au găsit vinovaţi pe cei care l-au ajutat să fugă din ţară pe controversatul Omar Hayssam.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort