FOTO Un român a postat un afiş cu mesajul „Opriţi terorismul!” în timpul discursului Papei de la Vatican

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românul a reuşit să transmită mesajul său de protest Papei FOTO AFP

Iulian Jungărean s-a urcat pe o schelă din Piaţa Sfântul Petru în semn de protest la adresa lui Benedict al XVI-lea. Papa s-a adresat credincioşilor într-un discurs după slujba tradiţională de pe 1 ianuarie, 2013.

Papa Benedict al XVI-lea a declarat marţi că este convins că pacea va trimufa în 2013, în ciuda inegalităţilor, a terorismului şi a „capitalismului finanfiar neregulat” care afectează omenirea în prezent.

Papa a sărbătorit slujba de Anul Nou în Biserica Sfântul Petru, pentru a comemora ziua păcii. Adresându-se publicului prezent la ceremonie, Papa a spus că este convins că „numeroasele acţiuni de pace, în care lumea este bogată, sunt mărturia vocaţiei înnăscute a umanităţii pentru pace”.

În cursul predicii, Benedict a menţionat terorismul, criminalitatea şi abisul dintre bogaţii şi săracii lumii.

Tocmai la acest aspect s-a referit şi protestul românului Iulian Jungărean, care îl somează pe Papă, în mesajul inscripţionat pe o bucată de pânză, să pună capăt terorismului. El doreşte şi să i se răpundă petiţiei înaintate Parlamentului European în acest sens.

În cadrul predicii de început de an, Papa a menţionat „capitalismul financiar neregulat” care reprezintă o dovadă pentru „o mentalitate egoistă şi individualistă”, care tinde să devină un nou standard, la nivel mondial, scrie huffingtonpost.com.

Ulterior, Papa a apărut în imagini filmate din studioul propriu, cu vedere la Piaţa Sf. Petru, pentru a ura mulţimilor adunate „la mulţi ani”.

În acel moment, românul protestatar a urcat pe o schelă din apropiere, instalată în jurul unor coloane din piaţăm şi a afişat mesajul său, în care îi solicită Papei să oprească terorismul.  După câteva ore de negocieri cu poliţia, bărbatul a coborţt de bunăvoie şi a fost escortat din zonă.

Protestul nu pare să-l fi deranjat deloc pe Papă, care nu a comentat incidentul în niciun fel.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”