FOTO Simbolul României se întoarce acasă. Zimbrii revin în Munţii Făgăraş după 200 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Munţii Făgăraş, vor fi aduşi curând 30 zimbri de Fundaţia Conservation Carpathia, primele exemplare fiind deja găzduite pentru aclimatizare.

În premieră naţională, Fundaţia Conservation Carpathia a demarat un program de reintroducere a zimbrului în Munţii Făgăraş. Ca prim pas, au fost aduşi din Germania un număr de patru zimbri, urmând ca până la finalul anului să urmeze aclimatizarea altor nouă zimbri de provenienţă poloneză. Pe termen lung este planificată continuarea reintroducerii graduale a acestei specii până la formarea unei populaţii stabile de 30 de zimbri în zona iniţială, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Conservation Carpathia.

Cele patru exemplare venite în Munţii Făgăraş sunt găzduite într-un ţarc de aclimatizare situat în zona lacului Pecineagu, începând cu luna noiembrie 2019, urmând să fie eliberaţi în sălbăticie în primăvara anului 2020, la distanţe de 20-30 km de localităţi. Selecţia zimbrilor a fost făcută pe baza cărţii de pedigree europene, astfel încât să asigure adaptarea rapidă a acestei specii la mediul înconjurător şi să ofere şanse maxime de supravieţuire.


FOTO Daniel Bucur

„Ca să garantăm rezultatele favorabile ale proiectului, am ţinut cont de toate criteriile esenţiale pentru a obţine o diversitate genetică, precum ţările şi mediile de provenienţă ale zimbrilor. Ne mândrim că am reuşit să asigurăm şi raportul optim între sexe, aceasta fiind o provocare în procesul de selecţie al animalelor. Activitatea zilnică a zimbrilor va fi monitorizată; câteva exemplare vor avea montate colare GPS non-invazive, care nu le vor influenţa adaptarea, ceea ce ne va permite să cunoaştem traseele acestora şi habitatele pe care turma le va frecventa”, a declarat Adrian Aldea, specialist în cadrul Fundaţiei Conservation Carpathia.

Programul de populare cu zimbri din Munţii Făgăraş se realizează în cadrul proiectului „Creation of a Wilderness Reserve in the Southern Carpathian Mountains, Romania”. Principalul scop al proiectului este reconstrucţia habitatelor degradate şi aplicarea unor măsuri de conservare care să permită refacerea proceselor naturale şi care deopotrivă să creeze beneficii comunităţilor locale din zona Munţilor Făgăraş.

Proiectul este implementat de Fundaţia Conservation Carpathia în parteneriat cu ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate, Conservation Capital (Marea Britanie) şi prof. Alistair Bath (Canada) între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Fundaţiei Arcadia prin Endangered Landscapes Programme şi din partea Comisiei Europene prin programul LIFE.

Zimbrul, simbol şi valoare naţională

Zimbrul a fost şi rămâne un simbol al României. Puternic şi maiestuos, acest animal prezent în istoria şi folclorul naţional a fost preţuit de români de-a lungul a sute de ani. Motivele sunt în parte pragmatice: zimbrul are un mare potenţial economic, prin rolul pe care îl joacă în dezvoltarea turismului local bazat pe observarea naturii. În România, exemplul cel mai elocvent este prosperitatea comunităţilor unde zimbrul a revenit.

„Dezvoltarea durabilă a economiei rurale este o reflectare a dezvoltării economice. Administraţia publică locală are un rol deosebit de important în acest tip de dezvoltare care are rolul de a răspunde nevoilor prezente fără a leza interesele generaţiilor viitoare. Comuna Rucăr înţelege să dea prioritate formelor de desfăşurare a turismului care conduc la economisirea de resurse preţioase şi rare, în cazul de faţă introducerea zimbrilor pe Valea Dâmboviţei, şi să încurajeze comunitatea locală în evitarea pe cât posibil a producerii de deşeuri. Turismul natural sau ecoturismul sunt recunoscute în mod deosebit ca fiind determinante pentru îmbogăţirea poziţiei turismului, dat fiind respectul pentru moştenirea naturală şi populaţiile locale”, a declarat Ionel Dulamă, primarul comunei Rucăr.

Pe măsură ce numărul de zimbri va deveni stabil, biodiversitatea va beneficia direct: poienile vor fi menţinute prin păşunatul zimbrilor, totodată spre beneficiul cerbilor şi a căprioarelor, iar fauna sălbatică se va reîntregi.

„Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa. Rolul său în natură este unul pozitiv, conform studiilor realizate. România are condiţiile naturale adecvate, iar noi avem şansa de a contribui la revenirea sa. Alături de celelalte specii, zimbrul va completa un tablou de natură sălbatică, unic în Europa. Credem că suntem norocoşi, pentru că asta înseamnă plus-valoare pentru România” a declarat Daniel Bucur, manager de proiect la Fundaţia Conservation Carpathia.

În ultimii 10 ani, Fundaţia Conservation Carpathia a depus toate eforturile în a pune bazele în sud-estul Munţilor Carpaţi a celui mai pare proiect privat de conservare a pădurilor din Europa.

Astfel, viziunea Fundaţiei Conservation Carpathia este crearea unei zone protejate cu natură sălbatică de talie mondială în sudul Carpaţilor româneşti, care să permită, desfăşurarea proceselor evolutive naturale. De asemenea, fundaţia se implică şi în crearea unei economii verzi în jurul Munţilor Făgăraş, în beneficiul naturii şi a oamenilor, se arată pe site-ul fundaţiei, carpathia.org.

Dispărut de pe meleagurile noastre acum aproximativ 200 de ani, zimbrul a fost reintrodus cu succes în ultimii ani în judeţele Neamţ, Caraş Severin şi Hunedoara. Fundaţia Conservation Carpathia extinde acest demers şi îşi asumă misiunea de a reface de la zero populaţia de zimbri în Carpaţii de Sud, în zona Munţilor Făgăraş. Puternic, maiestuos, el a fost iubit şi preţuit de români de-a lungul a sute de ani. Cu o influenţă benefică asupra naturii şi convieţuind în armonie cu omul, zimbrul se reîntoarce acasă, se arată în comunicatul Fundaţiei Conservation Carpathia.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete