Fostul senator Olosz Gergely a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul senator Olosz Gergely, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă   FOTO Adevărul

Fostul senator Olosz Gergely a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. El este acuzat că, în perioada în care a fost preşedinte al Autorităţii Naţională de Reglementări în domeniul Energiei (ANRE), a ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase. Decizia instanţei nu este definitivă.

Alături de Gergely, a fost condamnat, la patru ani de închisoare cu executare, Ion Bîrcină, iar ceilalţi trei inculpaţi din dosar, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea, au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani.

De asemenea, instanţa a menţinut sechestrul asigurator dispus de procurorii anticorupţie în cazul lui Gergely, Bîrcină, Iliescu şi Stan.

Dosar plimbat de la Instanţa Supremă la Tribunalul Bucureşti

Dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce Instanţa Supremă a admis, în 17 mai, că nu mai are competenţa de a judeca acest caz ca urmare a faptului că Gergely nu mai este demnitar. Olosz Gergely a anunţat, în 13 mai, că renunţă la mandatul de senator, invocând campania de compromitere ce ar fi fost purtată împotriva sa în ultima perioadă.

Olosz Gergely, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în perioada 2007 - 2008, este judecat pentru trafic de influenţă, alături de patru reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase.

Care sunt acuzaţiile aduse de procurori

În octombrie 2012, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007 - 2008, pentru trafic de influenţă, în formă continuată.

În acelaşi dosar sunt judecaţi Ion Bîrcină şi Costin Iliescu, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale, Cătălin Stan, administrator de drept la SC Power Plus SRL şi Ovidiu Ionel Badea, administrator al SC Budirom Serv SRL.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada mai 2010 - februarie 2011, Ion Bîrcină, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa lui Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.

În acest context, în perioada mai 2010 - 29 septembrie 2010, deputatul Olosz Gergely a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la cei trei, suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, şi o altă societate comercială de tip off shore.

„Din suma pretinsă, Power Plus SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin“,  au notat procurorii în documentul citat.

De asemenea, procurorii îl acuză pe Olosz Gergely că în perioada septembrie - noiembrie 2010 a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 de lei.

În schimbul banilor, Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA, susţin procurorii DNA.

La rândul său, în perioada 2010 - 2011, Cătălin Stan, în calitate de administrator de drept la „SC Power Plus SRL“, a înregistrat în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile, sumele transferate în baza contractului de consultanţă, consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96 lei, reprezentând impozit pe profit.

Sechestru asigurator asupra bunurilor fostului senator

În vederea confiscării şi recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Olosz Gergely, Ion Bîrcină, Costin Iliescu şi Cătălin Stan, precum şi a părţii responsabile civilmente SC Power Plus SRL.

Scandalul salariilor babane de 50.000 de euro

Olosz a fost preşedinte s-a remarcat în timpul mandatului său în fruntea ANRE printr-un scandal în privinţa salariilor colosale pe care conducerea instituţiei le-ar fi primit la acea vreme. Mai exact, 50.000 de euro pe lună, cifre pe care presa le avansa în acel moment. 

În decembrie 2008, Olosz îşi înainta demisia premierului de la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu, motivând că a fost ales ca parlamentar, dar şi pentru a nu decredibiliza ANRE. 

"Putem vorbi de o adevărată campanie care afectează nu numai o persoană sau un grup de persoane, ci instituţia şi stabilitatea economiei naţionale în ansamblu. Dacă această campanie mă vizează pe mine personal, atunci e de datoria mea să-mi dau demisia şi să mă distanţez de instituţia ANRE, asupra căreia nu trebuie să planeze nicio suspiciune. Dacă atacurile vizează Autoritatea, atunci demisia mea va ajuta la lămurirea opiniei publice şi a organelor în drept asupra surselor şi mobilurilor acestor atacuri", afirma atunci Olosz. 

El preciza în acel moment că nu ar avea venituri de 50.000 de euro pe lună, ci de 20 de ori mai puţin. Cu toate acestea, venitul său lunar net atingea şi 10.000 de lei, compus din salariu şi restul de sporuri.

În urma scandalurilor privind banii de la ANRE, Guvernul Boc a decis în 2009 ca această instituţie să nu se mai autofinanţeteze, devenind bugetară. 

Ulterior, după acuzaţii că astfel s-ar ştirbi independenţa reglementatorului din energie şi după o ameninţare cu infringement-ul din partea Comisiei Europene, ANRE a redevenit instituţie independentă.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate