Fostul director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, arestat la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Aurel Pană să stea 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia instanţei este definitivă şi a înlocuit măsura arestului preventiv.

Conform legii, pe durata arestului la domiciliu Aurel Pană nu are voie să părăsească imobilul din Bucureşti în care locuieşte, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza. El trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.

În plus, Pană nu are voie să comunice cu Mugur George Voinea, trimis şi el în judecată în acelaşi dosar, sau cu martorii din cauză, arată Mediafax.

„Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, conform deciziei instanţei Curţii de Apel Bucureşti.

Aurel Pană şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, acuzaţi de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, pe 8 noiembrie 2013.

Pană, trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Aurel Pană, pentru săvârşirea infracţiunilor luare de mită şi trafic de influenţă, şi a lui Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada mai - august 2013, Aurel Pană, în calitate de director general adjunct la APIA şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, împreună cu inculpatul Voinea George Mugur, în baza unei înţelegeri prealabile, a pretins de la denunţător un comision de 10 la sută din valoarea contractelor adjudecate de societatea administrată de denunţător, circa 5.200.000 lei (aprox. 1.200.000 de euro) şi externalizarea serviciilor de transport, în scopul de a-şi îndeplini sau de a nu întârzia îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în legătura cu procedura de achiziţie pentru ulei organizată de APIA.

În schimb, inculpaţii urmau să-şi exercite influenţa asupra celorlalţi membri ai comisiei de licitaţie astfel încât ofertele formulate de către societatea denunţătorului să fie declarate câştigătoare şi pentru a asigura societăţii susţinere în ceea ce priveşte derularea contractelor (plăţi în avans, modificarea favorabilă a graficului de livrări, confirmarea unor livrări neefectuate).

Totodată, inculpatului Pană Aurel ar fi cerut, pe 8 aprilie 2013, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale suma de 1.000.000 euro şi subcontractarea serviciilor de transport către o firmă indicată de acesta, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în sensul favorizării câştigării licitaţiei şi pentru a-şi exercita influenţa asupra membrilor comisiei de licitaţie.

În aceeaşi perioadă, George Mugur Voinea ar fi obţinut foloase necuvenite constând într-un contract de lucrări prin care firma denunţătorului se obliga să plătească către SC Evalserv Standard SRL suma de 516.871,00 lei la care se adaugă TVA de 124.049,04 lei şi a înlesnit inculpatului Pană Aurel semnarea unui contract de transport încheiat de către o societatea comercială cu societatea denunţătorului, mai arată sursa citată.

Dosarul se judecă la Tribunalul Bucureşti.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dosarul APIA: Pană şi Voinea, trimişi în judecată de procurorii anticorupţie

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, informează DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Şpaga de la Agricultură. Pană şi Voinea rămân în arest

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director de firmă, acuzaţi de fapte de corupţie, rămân în arest. Pană şi Voinea au fost arestaţi preventiv în 14 august, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti.

Scandalul de la APIA poate lua proporţii nebănuite!

Descinderea procurorilor la sediul APIA poate avea efecte mai grave decât ne putem imagina. Se pune deja sub semnul întrebării întregul sistem de liciaţii din instituţie – daca aşa ceva s-a întâmplat acum, s-a mai întâmplat şi în alte ocazii?

Directorul adjunct al APIA şi un membru al PC, urmăriţi penal într-un dosar de luare de mită

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul