Fostul deputat Alin Trăşculescu, condamnat la 7 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Trăşculescu a fost condamnat la 7 ani de închisoare

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la 7 ani de închisoare cu executare pentru mai multe fapte de corupţie. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul deputat a fost trimis în judecată în aprilie 2013, fiind acuzat trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la spălarea banilor, asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, delapidare şi uz de fals.

Procurorii susţineau că fostul deputat a cerut 150.000 de euro pentru a înlesni oferirea mai multe contracte publice unor apropiaţi.

În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată omul de afaceri Marian Calotă, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geoflan, toţi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, precum şi Marian Varvariche.

Potrivit procurorilor, „în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, inculpaţii Trăşculescu Alin – Silviu şi Calotă Marian – Valeriu au constituit o asociere pentru obţinerea de sume de bani prin traficarea influenţei, asociere la care au aderat şi inculpaţii Varvariche Marian, Ene Adrian-Cristian şi Geolfan Dorian“, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori.

Astfel, „inculpatul Trăşculescu Alin – Silviu, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză), iniţial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. De asemenea, Trăşculescu Alin – Silviu a pretins şi suma de 1.100.000 lei, din care a primit, prin intermediul inculpatului Calotă Marian-Valeriu, în trei tranşe, suma totală de 374.000 lei“.

Anchetatorii au stabilit că Trăşculescu a lăsat să se creadă că „are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului“.

Pe 20 noiembrie 2012, Trăşculescu şi-a dat demisia, Camera Deputaţilor  constatând încetarea calităţii de deputat a acestuia.

Pe 29 noiembrie 2012, el a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar pe 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât cercetarea sa în stare de libertate.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile aparţinând inculpaţilor din dosar.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV