Fosta soţie a liderului PSD, audiată la DNA în dosarul deschis în urma anchetelor Rise Project. Avocat: „A fost întrebată de vânzarea a trei imobile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea FOTO: Inquam/ Liviu Florin Albei

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiciu, pe 10 iulie 2017, în legătură cu alte aspecte conţinute în articolul „Serviciul lor secret”, publicat de Rise Project. Săptămâna trecută, DNA a anunţat că deja o parte din dezvăluirile din articol erau investigate şi că au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia.

UPDATE Avocata Maria Vasii, care o reprezintă pe Bombonica Prodană, a da detalii despre audierea clientei sale. ”A fost audiată doamna Prodana în legătură cu vânzarea a trei imobile (o clădire spaţiu comercial şi două terenuri), în cursul anului 2009. Înţeleg că procurorii au vrut să vadă dacă acele tranzacţii au fost efectuate pentru preţuri reale sau nu. A fost o audiere în care nu am nimic să reproşez. Nu am văzut nimic exagerat. A durat o jumătate de oră, pentru că a fost o audiere punctuală. Era necesară o asemenea clarificare pentru că noi aşteptăm rezultatul anchetei procurorilor tocmai pentru ca, în spaţiul public, să se calmeze spiritele”, a spus avocata Maria Vasii, la Antena 3.

Avocata Maria Vasii a declarat că preşedintele PSD Liviu Dragnea este urmărit pas cu pas de o companie de investigaţii private din Anglia, care ar fi fost angajată de Rise Project. ”Domnul Dragnea a primit acest mesaj: Rise Project a angajat o companie de investigaţii private din Anglia să stea după dumneavoastră. Unde sunteti?  (...) Să urmăreşti o persoană în timp ce ai o anchetă penală deschisă este interzis de lege, atât prin dreptul intern, cât şi prin cel internaţional, ca o anchetă privată să se desfăşoare concomitent cu o anchetă judiciară. Să invadezi viaţa privată a unei persoane numai în scopul de a afla informaţii şi date pe care ulterior să le transpui în ceva penal (...) este ilegal şi imoral”, a spus Maria Vasii, la Antena 3.
 

UPDATE Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, a fost, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, surse judiciare afirmând că a fost chemată pentru a fi audiată ca martor în dosarul deschis de procurori în februarie 2016 în urma investigaţiilor Rise Project vizându-l pe liderul PSD, potrivit News.ro.

Fosta soţie a lui Dragnea ar fi fost audiată ca martor în dosarul penal deschis "in rem" pentru fapte de corupţie.

„La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei.În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”)”, arată DNA într-un răspuns la soicitarea „Adevărul”.

Potrivit procuorilor, această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.

Ancheta DNA şi nota DIPI

Procurorii DNA au deschis din februarie 2016 o anchetă în care investighează „în rem” fapte de corupţie şi asimilate corupţiei privind modul în care s-ar fi scurs bani negri din România către Brazilia. „După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia”, a explicat DNA ce a făcut în acest caz.

Anunţul a fost făcut vineri seara, după ce Rise Project a publicat joi un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI), serviciu secret al Ministerului de Interne, intitulat „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman”. Acesta descrie o „reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care liderul PSD, Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, politicianul este prezentat drept „deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”. Din 2004, Tel Drum nu are acţiuni nominative, nu are acţionari persoane fizice, juridice sau tip listă şi toate cele aproape un milion de acţiuni sunt „la purtător”. Neavând un titular, pachetul de acţiuni poate fi asumat, la nevoie, de oricine îl are asupra sa. 

„O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA”, a fost anunţul DNA. Imediat după publicarea raportului, DGPI a susţinut că „presupusul document secret” nu îi aparţine şi „respinge categoric orice încercare de a implica unitatea în dispute de natură politică”.

Anchetă şi în Brazilia

Rise Project a mai publicat săptămâna trecută un articol în care arăta că procurorii brazilieni ar fi deschis o anchetă privind posibile infracţiuni de spălare de bani, dar şi alte infracţiuni în cazul investiţiilor din Brazilia făcute de doi prieteni ai lui Liviu Dragnea, fostul său coleg de facultate, Mugurel Gheorghiaş şi milionarul Costel Comana. Era vorba de afaceri demarate în oraşul Fortaleza, în domeniul feroviar, investiţii imobiliare şi hoteliere. În plus, publicaţia a dezvăluit că Dragnea s-a dus de 16 ori în Brazilia,  însoţit de secretar sa, Irina Tănase, Gheorghiaş şi de Comana.

Comana, unul dintre patronii Regiotrans, s-a sinucis, pe 26 februarie 2015,  în toaleta avionului care circula pe ruta Bogota (Columbia) - San Jose (Costa Rica). Acesta era cercetat în România în dosarul în care partenerul său de afaceri, Iorgu Ganea, a fost arestat, pe 19 februarie 2015, pentru mituirea unor oficiali din Ministerul Transporturilor şi CFR. Atunci când procurorii DNA au monitorizat cazul, ei au observat că milionarul Comana plănuia să-şi mute afacerile în Brazilia şi să plece definitiv din România.

Politicianul neagă totul

Liviu Dragnea a negat orice legătură cu afacerile din Brazilia şi spune că nu ar exista o astfel de anchetă peste Ocean. „Am notificat autorităţile federale din Brazilia, prin Ambasada Braziliei de aici, pentru ceea ce a apărut pe un anumit site, pentru că nu am reacţionat până acum, ultimele luni de zile, dar deja sunt foarte multe legi încălcate şi faptul că unui turist român, eu  nu am virat bani în Brazilia, nu am afaceri în Brazilia, nu am spălat bani în Brazilia sau în altă ţară sau în România, şi faptul că  nişte date strict personale au fost puse la dispoziţia unor aşa zişi jurnalişti sau anchetatori civili, încălcându-se nişte legi, cred că ar trebui să primesc nişte explicaţii”, a spus liderul PSD.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV