Fost vicepreşedinte al INS, incompatibil pentru că a făcut parte şi din Fondul de Contragarantare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fost vicepreşedinte al INS, incompatibil pentru că a făcut parte şi din Fondul de Contragarantare FOTO Mediafax

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au stabilit că Nicolae Cristian Stănică s-a aflat în incompatibilitate după ce ar fi fost, simultan, atât vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statistică (INS), cât şi membru în Consiliul de Supravegehere al Fondului Român de Contragarantare SA.

Concret, ANI a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Nicolae Cristian Stănică, pentru că a deţinut, în perioada 13 noiembrie 2009 - 27 iunie 2012, funcţiile de vicepreşedinte al INS şi membru al Consiliului de Supravegehere al Fondului Român de Contragarantare SA, potrivit unui comunicat de presă emis de Agenţie.

Conform sursei citate, Stănică a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statistică, cu rang de subsecretar de stat, în perioada 2 noiembrie 2005 - 5 iulie 2012.

Potrivit legii privind organizarea şi funcţionarea INS, „Institutul Naţional de Statistică este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de trei vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat”.

Fostul vicepreşedinte al INS a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiazã - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a transmitere un punct de vedere scris. Nicolae Cristian Stănică a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană