Fost director la „Apele Române”, trimis în judecată de DNA pentru o mită de 1 milion de lei. Victor Sandu făcea plăţi cu dedicaţie pentru firme de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarul în care este implicat fostul director general al ANAR va fi judecat la Tribunalul Bacău. Imagine: Adevărul

Victor Sandu, fost director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de un milion de euro, a informat, luni, DNA.

Alături de Victor Sandu au mai fost deferite justiţiei cinci persoane: administratorul al unei societăţi comerciale (pentru dare de mită), două persoane pentru complicitate la dare şi luare de mită, precum şi două persoane pentru mărturie mincinoasă. Dosarul în care este implicat fostul director general al ANAR va fi judecat la Tribunalul Bacău.

„În perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit cu titlu de mită, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administraţia Naţională Apele Române. Banii ar fi fost viraţi de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general şi el inculpat în acest dosar”, arată procurorii DNA.

Cum au fost „deghizată” mita

Concret, banii ar fi fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuţiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităţilor produse pe râuri din judeţul Bihor.

„Banii primiţi drept mită ar fi fost justificaţi cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate. În acelaşi context, ultimii doi inculpaţi, fiind audiaţi în calitate de martor în prezenta cauză, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale soluţionării dosarului”, mai arată sursa citată.

Potrivit DNA, în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpatului Sandu Victor şi a unui alt inculpat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG