Fondurile alocate construcţiei de locuinţe ANL se dublează
0Bugetul alocat programului de construire a locuinţelor s-ar putea dubla până anul viitor, a declarat luni, Borbely Laszlo, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
"Acest fapt s-a discutat într-o primă lectură la şedinţa de guvern de săptămâna trecută, urmând ca o decizie finală să fie luată în curând”, a spus ministrul, citat de NewsIn.
De asemenea, tot din 2009, locuinţele ANL închiriate de mai mult de cinci ani vor putea fi achiziţionate. "Cel puţin 7.000 de tineri vor putea cumpăra apartamente ANL. Chiar dacă numai jumătate dintre ei vor decide să-şi achiziţioneze apartamentul în care, momentan, stau cu chirie, peste 60 de milioane de euro vor ajunge în bugetul Ministerului. Aceşti bani vor fi utilizaţi pentru construirea de noi blocuri ANL" a adăugat ministrul.
Acesta susţine că sprijinirea tinerilor reprezintă o prioritate iar obiectivul programelor de tip ANL este acela de a înlesni cât mai mult cu putinţă cumpărarea unei astfel de locuinţe. Pe lângă programul de subvenţionare a primei locuinţe cu 20%, se va iniţia un program de credit ipotecar care îi va ajuta pe cei tineri să obţină o locuinţă la un preţ cât mai mic.
În 2008, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei a alocat construirii de imobile aproximativ 100 de milioane de euro.