Folkistul Ducu Bertzi, colaborator al Securităţii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un document CNSAS îl prezintă pe cântăreţul Ducu Bertzi ca informator al Securităţii, pe motiv că şi-a pus garsoniera, în care locuia în 1988, la dispoziţia unor ofiţeri şi că a dat o notă informativă despre un cetăţean străin. Folkistul recunoaşte legătura sa cu Securitatea, dar atrage atenţia că nu este vinovat de niciun act de poliţie politică.

Într-un interviu acordat publicaţiei „Puterea", cântăreţul de folk Ducu Bertzi discută despre dosarul de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), instituţie care l-a informat, săptămâna trecută, că numele său apare într-un document care atestă colaborarea sa cu serviciul comunist.

„În aprilie 1988, lucram la Fabrica de Componente Nucleare, am fost contactat de ofiţerul de securitate al întreprinderii, îl ştiam toţi şi mi s-a cerut să pun la dispoziţia Securităţii garsoniera în care locuiam. Securitatea Municipiului Bucureşti, prin ofiţerul de la întreprindere, îmi cerea uneori cheia de la garsonieră în timp ce eram la serviciu", declară Ducu Bertzi, citat de „Puterea".

Folkistul precizează, însă, că nu ştie ce anume se petrecerea în garsoniera lui în timpul în care ofiţerii făceau uz de ea.

Dosarul CNSAS în care apare numele adevărat al artistului, Alexandru Bertzi, prezintă şi o notă informativă pe care acesta a semnat-o cu privire la un cetăţean străin.

„În aprilie 1989, fiind şi eu supravegheat, (...) am fost contactat de acelaşi ofiţer care mi-a spus că este foarte supărat pe mine, pentru că s-a aflat că am legătură cu doi diplomaţi străini şi nu am raportat acest lucru organelor de Securitate", povesteşte folkistul. Potrivit acestuia, era vorba de doi funcţionari de la o ambasadă: „Îi cunoşteam şi îmi erau prieteni încă de la sfârşitul anilor '70, de când activam în Grupul Song".

Ameninţat cu acuzaţii de spionaj împotriva sa dacă refuză colaborarea, Bertzi a semnat o notă informativă referitoare la unul din diplomaţi. Artistul atrage atenţia că şi-a dat semnătura pe un singur astfel de document: „Una singură, la 25 aprilie 1989, care viza exclusiv pe cetăţeanul străin, notă în care am spus că acesta este un om aşezat, liniştit, neinteresat de problemele sociale, economice sau politice din ţara noastră".

Deşi a recunoscut legătura cu structura comunistă a regimului ceauşist, Ducu Bertzi precizează că nu poate fi acuzat de poliţie politică, fapt pe care intenţionează să-l demonstreze în instanţă. „Vreau să demonstrez judecătorilor că nu am făcut niciodată poliţie politică şi în acest fel să se încheie o dată pentru totdeauna ce mi-au făcut mie aceşti oameni care m-au urmărit şi şantajat într-o perioadă a vieţii mele", a conchis artistul, potrivit publicaţiei „Puterea".

CNSAS a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cântăreţului Ducu Bertzi, care şi-ar fi pus locuinţa la dispoziţia Securităţii, informează Mediafax. Decizia de colaborare în cazul lui Alexandru (Ducu) Bertzi a fost dată recent, iar în 24 februarie a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Ducu Bertzi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”