Fiul lui Victor Pițurcă, pus sub acuzare de DNA - surse. Tatăl său, adus la parchet încătușat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul lui Victor Pițurcă este audiat, la ora transmiterii știrii, de procurorii DNA. Surse judiciare au declarat pentru Adevărul că acesta are calitate de suspect în dosarul în care fostul selecționer al naționalei și șeful Romarm, Gabriel Țuțu, au fost reținuți.

Procurorii vor să-i confrunte pe Victor Pițurcă și pe fiul său, Alexandru

Marți dimineață, Victor Pițurcă a fost dus încătușat la sediul DNA, acolo unde se află și fiul său. Procurorii i-ar putea confrunta pe cei doi.

Alexandru Pițurcă este cel care deține firma implicată în achiziția de către Romarm, companie a statului, de utilaje neconforme pentru producerea măştilor de protecţie în pandemie, însă, potrivit surselor Adevărul, cel care ar fi gestionat obținerea contractului cu statul ar fi fost tatăl lui, Victor Pițurcă.

Luni, Victor Pițurcă și Gabriel Țuțu au fost reținuți pentru 24 de ore, însă procurorii nu au anunțat, până la ora transmiterii știrii, dacă vor cere arestarea lor preventivă. Ordonanțele de reținere ar urma să expire în cursul zilei de marți. 

Fostul selecţioner al naţionalei României este acuzat de DNA de cumpărare de influenţă, în timp ce directorul Romarm este cercetat pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă şi fals intelectual.

Acuzațiile DNA

"Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (n.r. Victor Piţurcă), în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție). Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului)", a transmis DNA luni.

Totodată, procurorii spun că în intervalul martie -aprilie 2020, şeful Romarm ar fi cerut , printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

"În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", mai spun anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii