Fiica lui Copos, despre condamnarea la închisoare a tatălui său în dosarul „Loteria I”: „Consider decizia instanţei profund nedreaptă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei zile de la condamnarea omului de afaceri George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Loteria I”, fiica acestuia, Alexandra, a trimis un comunicat de presă în care arată că decizia instanţei este „profund nedreaptă”.

„Consider decizia instanţei profund nedreaptă, neavând suport în probatoriu. Nicio faptă de evaziune fiscală nu a fost săvârşită la nivelul societăţii Ana Electronic şi cu atât mai puţin nu a fost săvârşită de tatăl meu personal”, a precizat Alexandra Copos.

Mai mult, aceasta susţine că societăţile Ana Holding au plătit statului, în ultimii ani, impozite de peste 200 de milioane de euro.

„În plus, documentele depuse la dosar demonstrează că societăţile din Ana Holding au plătit către stat, sub formă de impozite, taxe şi contribuţii obligatorii, pe parcursul ultimilor ani, suma de 206.519.113 euro, achitându-şi întotdeauna toate datoriile fiscale, ceea ce demonstrează comportamentul fiscal corect al acestor societăţi”, a mai arătat fiica lui George Copos.

În acest sens, Alexandra Copos susţine că „nu exista nici un motiv pentru care tatăl meu sau societatea Ana Electronic să rişte angajarea răspunderii penale pentru suma ce se pretinde a fi prejudiciu, respectiv 876.914 euro”. 

Totodată, aceasta notează că „un astfel de comportament nu poate caracteriza un grup de firme care continuă să existe pe piaţa românească de 24 de ani, să creeze locuri de muncă, mai precis 4.407, şi care contribuie în continuare la bunăstarea statului român prin investiţii de zeci de milioane de euro aici, în România”.

În finalul comunicatul, Alexandra Copos a ţinut să precizeze că tatăl său a achitat integral prejudiciul din dosarul „Transferurilor”, la fel cum va face şi în urma deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti luni.  

La 8 ani de la trimiterea în judecată a dosarului „Loteria I”, pe 25 august, magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. Omul de afaceri a primit vestea la Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte pedeapsa primită în dosarul „Transferurilor”.

George Copos şi ceilalţi patru inculpaţi în dosarul Loteria I au fost trimişi în judecată în iunie 2006, după ce, potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de administraţie în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza şi cu sprijinul lui Cristea şi Rogoveanu, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de peste un million de euro.

Pe aceeaşi temă:

Liga lui Mititica. Opt grei din fotbal, aruncaţi după gratii pentru corupţie

Cei mai puternici şi influenţi oameni din fotbalul românesc au ajuns după gratii. Judecătorii Curţii de Apel au fost necruţători chiar şi cu Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu, pentru care procurorii anticorupţie ceruseră la ultimul termen al procesului închisoare cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri