EXCLUSIV Proxeneţii clanului interlop Butoane. „Doarme fata prea mult, că a avut cântări”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au făcut mai multe descinderi la clanul interlop "Butoane", condus de Octavian Grecu

Detalii cutremurătoare au ieşit la iveală în ancheta procurorilor DIICOT, privind faptele de proxenetism ale clanului Butoane. Două minore, de 14 şi de 15 ani, orginare din Giurgiu au fost obligate la prostituţie de clanul Butoane. Liderul reţelei de proxenetism era Dan Grecu, fiul adoptiv al lui Octavian Grecu, zis "Butoane."

Mai multe fete care au fost obligate de interlopi să se prostitueze au acceptat să dea declaraţii de martor cu identitate protejată în faţa procurorilor DIICOT. Trei membrii ai grupării, coordonaţi de Gabriel Cătălin Şandu, au racolat o fată din comuna Frăţeşti, judeţul Giurgiu, prin intermediul unei colege de liceu a acesteia. Fata a fost violată într-o garsonieră dintr-un cartier rău famat al oraşului Giurgiu. Una dintre martorele cu identitate protejată au povestit, că cei trei au forţat-o să facă sex cu clienţii găsiţi de interlopi.

Drogată până la dependenţă

„Când aceasta se împotrivea cei trei o agresau, eu am văzut acest lucru cu ochii mei în mai multe rânduri. De asemenea, o obligau să fumeze „joint"(plante etnobotanice) pentru a se relaxa şi a acţiona conform planurilor lor. Am văzut acest lucru personal în mai multe rânduri. Aceasta devenise chiar dependentă de substanţe psihotrope, la un moment dat cerând chiar ea", a povestit martora sub acoperire. De asemenea, a mai arătat aceasta, uneori plata era făcută ân plante etnobotanice. În urma interceptării telefoanelor, procurorii au identificat zeci de clienţi care au plătit pentru o partidă de sex. Banii erau încasaţi de proxeneţi.

„Zece minute, trei băieţi, nu-i cunoşti"


Astfel, din procesele verbale întocmite în baza interceptărilor telefonice, rezultă că Gabriel Cătălin Şandru a purtat mai multe disucţii cu diferite persoane.

17 iunie 2011:

- Cât îţi dau mă, s-o aduci p-aia?
- Bă, mâine seară sigur.
- Mie-mi spui de la început - atâta îmi dai şi gata!
- Zi tu un preţ şi eu îţi zic dacă îmi convine sau nu.
- E bine mă, cinci sute?
- Da, mâine seară. Face fata?
- Da, mă frate...face tot!

6 septemebrie 2011

Gabriel Cătălin Şandru discută cu o persoană de sex feminin:

- Ai vorbit? Cum îi zici?
- Cât vrea s-o ia p-asta?
- Zece minute, de fapt trei băieţi, nu-i cunoşti.
- Bagă-mă în conferinţă cu ea.
- Taci mă, că vorbesc eu cu ea. Vrea să le-o şi aduci?
- Da, n-are cu ce să se ducă s-o ia.
- Păi cum te duci tu la ei să-ţi dea banii?
- Mă duc eu.

„Eu m-am băgat cu şmecherii, am ştiut să fac vrăjeală"

Clienţii fetei au dat declaraţii la DIICOT şi au arătat că Şandru o „o punea pe una dintre minore să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi în diferite locaţii în comuna Daia, sat Plopşoru". Un altul a precizat că „se drogau şi întreţineau relaţii sexuale cu A. la Bratu acasă". Ancheta în cazul clienţilor este continuată de procurorii DIICOT, aceştia fiind acuzaţi de trafic de minori şi act sexual cu un minor.

În cazul unei alte fete, de 15 ani, procurorii DIICOT susţin că aceasta a ajuns în"proprietatea" lui Dan Grecu după ce proxeneta acesteia, Denisa-Florentina Mândruţ nu şi-a plătit taxele la timp. Fata a rămas ân grija Denisei-Florentina Mândruţ, în satul Plopşoru, comuna Daia, iar interlopul se ocupa să găsească clienţi. Profitul era împărţit jumătate-jumătate.

Denisa-Florentina Mândruţ era mândră de statulul său, de proxenetă, potrivit interceptărilor. „Io m-am băgat cu şmecherii şi ce am făcut. Am ştiut să fac vrăjeală! Se aude frate că sunt peştoaică, că le dau p... astea, că le dau la produs", „ia să-mi dai şi mie să fac o tură cu ea!", „Mai ai şi tu p... acolo, pe la ţară?", „Băi, toate sunt ocupate. Pe A. o fac acum. E deja rezervată. Claudia, Felicia, Ana...toate sunt rezervate", „Cu cine vrei să le combini?".

13 octombrie 2011


Denisa-Florentina Mândruţ are o discuţie cu „Coco", căruia urma să-i găsească o tânără în vederea practicării prostituţiei.

-Fă,vezi că o lungim mult. Fă rost de o troacă şi dă-mi telefon.
- Când mă?
- Astăzi . Mai fă rost de vreuna. Alina aia merge pe la mine?
- Da. Dar nu poate să stea mult.
- Şi ce fac,vin să o iau pe japiţa aia. Se.....barem? Să nu vin degeaba.
- Nu.
- E virgină adică?
- Da.

În declaraţia dată la DIICOT, Dan Grecu a declarat că i-a propus fetei să „fie cu el", însă minora i-a spus că pentru a pleca cu el, trebuie să-i ceară voie Denisei-Florentina Mândruţ. „Butoane" a avut în acest sens o discuţie cu proxeneta care i-a spus acestuia „să nu-i fac nimic,pentru că ea o dă la produs pe Ş., îi găseşte clienţi pe 50-70 lei. Aceasta mi-a propus să îi dau 50 de lei ca să întreţin relaţii sexuale cu Ş.. Eu i-am dat 50 lei şi am rugat-o să îi spună Ştefaniei ce are de făcut. Mândruţ Denisa a avut o discuţie în maşină cu Ş. şi aceasta a fost de acord şi am plecat împreună. Am dat o tură cu maşina şi am întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. Minora Ş. a fost cea care a vrut să rămână cu mine. Ş. nu i-am spus niciodată că am plătit atunci ca să întreţin cu ea relaţii sexuale", s-a disculpat interlopul.

„Vii diseară şi stai şi tu ca împăratul, două ore"

Din procesele verbale întocmite în baza interceptărilor telefonice rezultă că Dan Grecu îi găsea clienţi minorei, în general, dintre cunoscuţi săi. Stabilea cu aceştia locaţia unde urma ca minora să se întâlnească cu clienţii, precum şi sumele de bani pe care clienţii i le plăteau direct lui după cum urmează.

- Vezi că te sun mai târziu să-ţi bag o gagică.

- Sâmbătă...îţi las omu o oră jumătate să te distrezi la fix, frate.

- Hai mă, vii diseară şi stai şi tu ca împăratul, două ore.

- Vreau să-i rup gura acum lui aia!

- Acum? Acum doarme. Te sun io.

- Poţi să mă rezolvi şi pe mine în cinci minute cu aia?
- Ţi-o dau mai târziu. Nu mai vorbi aşa în telefoane.

- Fac şi io un tenis în seara asta?
- Faci, dar mai târziu. Am dus-o că a murit ta-su mare, dar mă duc să o iau.

- Stai mă toată noaptea, să ţi-o las ţie?

- Dacă vrei ceva, sună-mă. Ştii tu ce?

- Hai ia-o pe aia mică şi vino încoace să jucăm biliard.
- Ai bani? Păi cum vrei s-o joci biliard?

- Doarme fata prea mult, că a avut cântări.

- Am ceva bine dă tot ce n-ai avut în viaţa ta. Hai că te sun eu mai târziu.

- E bună rău mă asta mică, este? E dintr-un sătuc.

-Băi, am o treabă cu tine, să-ţi dau ceva ce n-ai văzut. Sună-mă când vrei ceva frumos. Da?

Clanul Butoane, condus de Octavian Grecu, a terorizat ani la rând judeţul Giurgiu, ultimele investigaţii scoţând la iveală faptul că interlopii erau prijiniţi de autorităţile locale.