Europarlamentare 2014. Bilanţ incidente: aproape 300 de sesizări au fost făcute la 112, cele mai multe, în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la mai multe nereguli privind alegerile de duminică

Aproximativ 300 de situaţii care priveau posibile fapte de încălcare a legii au fost sesizate în cursul zilei de ieri, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Peste 40% din acestea (130 de sesizări) nu s-au confirmat, iar în 82 de cazuri se desfăşoară anchetă penală. Cele mai multe plângeri s-au făcut în Capitală.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, subcomisarul de poliţie Monica Dajbog, a declarat luni că pe parcursul zilei de duminică au fost înregistrate sesizări prin intermediul numărului 112, de la formaţiunile politice, de la diverşi cetăţeni, dar şi ca urmare a propriilor acţiuni ale structurilor din minister.

„La nivel naţional au fost sesizate 300 de situaţii care priveau posibile fapte de încălcare a legii. În urma verificărilor desfăşurate până la această oră (ora12.00 – n.r.) de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, peste 40% dintre acestea, adică 130 de sesizări nu s-au confirmat. În 82 de situaţii sesizate aspectele reclamate au reprezentat fapte cu caracter penal. În toate situaţiile se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetelor pentru documentarea acestor posibile infracţiuni”, a precizat subcomisarul Monica Dajbog.

Aceasta a mai adăugat că cele mai multe sesizări au fost înregistrate în Bucureşti (42) şi judeţul Dâmboviţa (36).

„Numărul sesizărilor înregistrate în ziua de ieri reprezintă mai puţin de jumătate faţă de sesizările primite la ultimul proces electoral, cel din 2012, când am avut 612 astfel de semnalări. Din punct de vedere al aspectelor sesizate şi la ultimul proces electoral, şi în ziua de ieri, cele mai frecvente situaţii le-au reprezentat continuarea propagandei electorale - 27 de evenimente în ziua de 25 mai faţă de 94 în 2012”, a precizat reprezentantul MAI.

În cursul zilei de ieri nicio persoană nu a fost reţinută sau arestată pentru încălcarea legii privind alegerile europarlamentare.

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea, ministrul de Interne, a dispus ca la nivel naţional să fie angrenaţi peste 26.000 de poliţişti, 9.000 de jandarmi, 3.500 de poliţişti de frontieră, 6.500 pompieri şi cadre de la alte structuri, în total peste 50.000 de angajaţi ai MAI.

Peste 30.000 de angajati ai ministerului au avut ca principală misiune paza secţiilor de votare, misiune care a continuat şi pe parcursul nopţii până când buletinele de vot, procesele verbale şi celelalte materiale destinate votării au ajuns la birourile electorale judeţene.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

111 sancţiuni aplicate de poliţişti pentru nereguli la vot

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au aplicat până duminică după-amiază 111 sancţiuni pentru nereguli descoperite la alegerile europarlamentare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunţat că în sectorul 1 al Capitalei, votarea a fost oprită pentru 10 minute într-o secţie.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate