Emil Boc: 2010 este anul ieşirii din criză al României şi al relansării economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc: 2010 este anul ieşirii din criză al României şi al relansării economice

Premierul Emil Boc a declarat, astăzi, în timp ce vizita punctul de lucru din comuna arădeană Şagu, al autostrăzii Arad-Timişoara, că 2010 va fi anul ieşirii din criză şi al relansării economice, România urmând să aibă o creştere economică.

Boc a afirmat că 2009 a fost cel mai greu an de după 1990, din punct de vedere economic. „Toate analizele ne arată următorul lucru: anul 2009 a fost şi încă este anul vârfului de criză economică în România. Anul 2010 înseamnă anul ieşirii din criză şi al relansării economice a ţării. Anul viitor vom avea creştere economică. Nu vom avea minus, vom avea plus, vom vedea cât, dar oricum va fi cu plus, iar, oricum ceea ce a afectat şi România, criza economică mondială în 2009, cred că şi-a atins apogeul şi s-au epuizat resursele maximale ale crizei. De aceea sunt optimist că dacă în 2009, când am avut un an foarte, foarte greu economic, am reuşit să dăm 20 la sută din bani pentru infrastructură, oricum mult mai puţin faţă de nevoile ţării, în 2010 orice Guvern şi orice parlament nu va putea ignora infrastructura dacă vrem să modernizăm România“, a declarat Emil Boc, citat de NewsIn.

"Fără bani pentru infrastructură, nu vom avea nici ţara modernizată, nici locuri de muncă păstrate şi nici atingerea standardelor din Uniunea Europeană“, a spus Boc. „Pentru asta ar trebui să facem economie în altă parte. Acolo unde este abuz. Când vorbim de salarii de lux, de pensii de lux, când vorbim de risipa banului public din agenţii, aceste lucruri nu mai pot continua. Iar noi, cel puţin până în momentul,de faţă, am adoptat câteva legi: cea a desfiinţării agenţiilor guvernamentale, reducerea numărului de posturi în aceste agenţii, tăierea salariilor de lux, promovarea proiectului de lege pentru tăierea pensiilor de lux, care vor aduce resurse finaciare pentru modernizarea ţării“, a mai declarat Boc.

Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au vizitat, astăzi, şantierul autostrăzii Arad-Timişoara, deschis în apropierea comunei Şagu, la Cruceni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Bomba weekendului! Regele Charles și fratele lui, fostul Prinț Andrew, s-au aflat la Sandringham! S-au întâlnit sau nu?
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă