Elohienii vor ambasadă în Bucureşti
0ambasadă în România. Raelienii, o sectă care susţine că este reprezentanta elohienilor pe Terra, va depune pe masa preşedintelui şi a premierului o cerere pentru înfiinţarea ambasadei
ambasadă în România. Raelienii, o sectă care susţine că este reprezentanta elohienilor pe Terra, va depune pe masa preşedintelui şi a premierului o cerere pentru înfiinţarea ambasadei acestor extratereştri, consideraţi a fi "părinţii" pământenilor. "Elohienii sunt extratereştri dintr-un alt sistem solar, dar nu au vrut să ne spună de unde exact. Când vor reveni, vor face din pământ un paradis", îşi argumentează cererea preotul raelian Toma Marinescu, care, până acum o lună, era singurul reprezentant în România al religiei raelită. Acum, numărul membrilor s-a dublat. Un licean, de 17 ani, din Sibiu, vrea să se bucure de beneficiile comunicării cu extratereştrii. Pentru a-şi prezenta doleanţele, ei au organizat ieri în Bucureşti o conferinţă de presă. Cu medalioane atârnate de gât, care reprezintă o cruce a lui David stilizată, unde vârful de sus simbolizează "infinitul mare", iar cel de jos "infinitul mărunt", cei doi raeliţi reprezintă vocea Consiliului Eternalilor, format din 700 de genii. Religia raeliană a luat fiinţă în 1973, când francezul Rael susţine că s-a întâlnit într-un crater în Franţa cu creatorul lui, elohianul Iehova. De atunci, el ţine legătura, telepatic, cu planeta-mamă. Peste 40.000 de oameni s-au convertit la raelianism, care propovăduieşte clonarea şi transferul de memorie. "Părinţii" noştri se vor întoarce pe pământ în jurul anului 2035, spun raelienii, aşă că este nevoie de ambasadă. (V. Popescu)