Editura Curtea Veche – jefuită sub ochii Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Editura Curtea Veche a depus o nouă plângere la Poliţie, de această dată pentru furt.

Plângerea a fost depusă după ce, joi dimineaţă, două autovehicule încărcate au ieşit din sediul Editurii, situat în str. Ion Mincu nr. 11. Elia Cazan, reprezentanta Editurii Curtea Veche, ne-a explicat că reprezentanţii acestei instituţii nu ştiu ce se afla în cele două maşini.

Primul transport a plecat spre o destinaţie necunoscută. Al doilea transport a fost oprit de poliţişti, imediat după ieşirea din curtea clădirii. "Există o sesizare de furt din partea Editurii Curtea Veche. Poliţia a oprit deja un transport de cărţi, maşina în care erau încărcate fiind în prezent indisponibilizată în curtea Secţiei 2. Facem cercetări în acest caz", ne-a declarat comisarul-şef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Agenţii de pază, înlocuiţi de interlopi

Scandalul legat de sediul Editurii Curtea Veche a izbucnit acum zece zile, în momentul în care angajaţii unei firme de pază au blocat sediul clădirii şi au interzis angajaţilor editurii să mai intre în interior. După ce conducerea Editurii a făcut plângere la poliţie, angajaţii firmei de pază au plecat dar au fost înlocuiţi imediat de un grup de interlopi care au continuat să ocupe sediul clădirii. Directoarea Editurii, Iren Arsene, ne-a precizat că instituţia sa funcţionează în sediul din strada Ion Mincu pe baza unui contract de comodat. În opinia doamnei Arsene, persoana care a pus la cale “invadarea” clădirii este Alexandru Schally, care se declară proprietarul clădirii şi are pe rol un proces în care solicită retrocedarea acesteia. Încercarea noastră de a-l contacta pe domnul Schally a eşuat, asistenta acestuia declarându-ne că şeful ei, de profesie medic stomatolog, este într-o operaţie şi nu poate fi deranjat.

Bunurile editurii, sechestrate

În acest moment activitatea Editurii Curtea Veche este paralizată, iar o serie de bunuri ale acesteia, printre care calculatoare, acte contabile, cărţi şi manuscrise, precum şi documente personale ale acţionarilor Editurii sunt blocate în sediu. Reprezentanţii Editurii au cerut sprijin la Secţia 2 Poliţie (aflată la doar 50 de metri de sediul Editurii), la  Poliţia Sectorului 1 şi Poliţia Capitalei, dar fără succes. Poliţia îşi declină competenţa de a interveni: "Nu Poliţia decide cine ocupă abuziv o clădire, ci instanţa. Iar când instanţa va decide, iarăşi, nu Poliţia va interveni, ci executorul judecătoresc. Noi suntem chemaţi doar pentru a nu fi tulburată liniştea publică", susţine purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne