După 22 ani de procese, justiţia a dat primul verdict în mega-escrocheria „Gerald“: faptele de înşelăciune s-au prescris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul escroc roman Gerald Gorduna, cel care a iniţiat jocul de întrajutorare „Gerald”, a scăpat de acuzaţiile penale. Faptele de înşelăciune şi bancrută frauduloasă de care era acuzat, în 1994, s-au prescris, potrivit Judecătoriei Sectorului 2. Decizia poate fi contestată cu apel.

Judecătoria Sectorului 2 a dat pe 28 iunie prima sentinţă în afacerea „Gerald”: toţi inculpaţii au scăpat de acuzaţii deoarece faptele s-au prescris. 

Pentru o parte din acuzaţii, inculpaţii au fost achitaţi. Mai exact au scăpat Gerald Gorduna, Sorin Isac, Nicolae Crăciun (decedat), Maria Panaite şi Elena Chirobocea (fostă Petcu). Instanţa a ridicat sechetrele asiguratorii puse în acest caz. Cei implicaţi trebuie însă să plătească în solidar mai multe sume de bani către păgubiţi. Decizia poate fi contestată cu apel.

Jocul piramidal

Gerald Gordună a fost arestat la data de 24 martie 1994 şi eliberat în luna noiembrie a aceluiaşi an, după ce instanţa a refuzat să-i mai prelungească mandatul. El a fost acuzat că a organizat un joc piramidal, prin intermediul căruia peste 5.000 de persoane au fost înşelate.

Fondul constituit în urmă depunerilor a fost de 24,8 miliarde de lei, dintre care peste 525 de milioane de lei ar fi fost însuşite ilegal de Gorduna, peste 555 de milioane de lei de unul dintre asociaţii săi, iar alte 4,2 miliarde de lei de către celălalt asociat. 

Fost bodyguard al lui Nicolae Ceauşescu

„Afacerea”, în prezent îngropată, a fost pusă la cale de Gorduna Gerald, fost bodyguard al lui Nicolae Ceauşescu. Marii îmbogăţiţi ai jocului în cadrul căruia s-au rulat 20 de milioane de dolari nu au putut fi aflaţi, deoarece listele cu câştigători au dispărut în urmă cu 17 ani.  Societatea "Gerald" a fost înfiinţată în 1992 şi a funcţionat din octombrie 1993 până în martie 1994, moment în care a fost descoperită starea ei de insolvabilitate.

Escrocheria a fost pusă la cale de Gorduna împreună cu Sorin Isac, fiul fostului şef al Gospodăriei Centrale de Partid. Afacerea a fost gândită foarte bine de cei doi, listele cu deponenţii fiind distruse din timp. Astfel, justiţia a identificat doar 5.000 de persoane înşelate dintr-un total de aproape 400.000 de oameni din toată ţara.

Au fost depuse sume de peste 20 de milioane de dolari, iar conform regulamentului de joc, jucătorii ar fi trebuit să primească aproape 400 de miliarde de lei. În realitate, aproximaiv 60.000 de persoane au beneficiat de sistemul acestui joc, încasând suma de aproximativ 46 de miliarde lei.

Corneliu Gerald Gorduna a fost arestat pentru înşelaciune şi gestiune frauduloasă, la Focşani, pe 22 martie 1994. El a obţinut strămutarea procesului la Bucureşti.

Acuzaţiile din Germania

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, în 2007, punerea în executarea a mandatului european de arestare şi predarea către autorităţile germane a lui Gerald Gorduna, fostul patron al jocului de întrajutorare Gerald, care este acuzat de trafic de stupefiante. Gorduna a fost reţinut de poliţişti în Bucureşti, la cererea autorităţilor judiciare din Cotbus-Germania. Potrivit autorităţilor judiciare germane, Gorduna ar fi liderul unei organizaţii infracţionale care se ocupa cu traficul de stupefiante.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate