Douăzeci de percheziţii în Bucureşti şi alte şapte localităţi. Directorul unei şcoli din Titu, suspectat că a falsificat foi matricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

Poliţiştii din Dâmboviţa fac, marţi, 20 de percheziţii în Bucureşti şi alte şapte localităţi, într-un dosar de fals şi uz de fals, în care directorul unei şcoli din Titu este suspectat că a falsificat foi matricole pentru a atesta că unele persoane au urmat cursurile unităţii de învăţământ.

Potrivit Poliţiei Române, marţi dimineaţa, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa fac 20 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în localităţile Titu, Poiana, Sălcioara, Corbii Mari, Petreşti, Cobia şi Ciocăneşti şi vor pune în aplicare mai multe mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediile unităţii de poliţie, pentru audieri. 

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

"Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit faptul că directorul unei unităţi de învăţământ din oraşul Titu, în perioada 2012-2021, ar fi falsificat, ar fi ajutat la falsificarea şi ar fi folosit 24 de foi matricole aparţinând unor persoane din judeţele Dâmboviţa, Argeş şi municipiului Bucureşti, atestând în mod nereal că ar fi urmat cursurile unor unităţi de învăţământ. Totodată, în baza acestor documente, ar fi depus cereri pentru aceste persoane în vederea continuării studiilor la o altă unitate de învăţământ", arată sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală a celor bănuiţi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute