Două persoane au fost arestate pentru că au pretins 20.000 de euro mită pentru a influenţa un judecător într-un caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două persoane au pretin 20.000 de euro pentru a influenţa un judecător

Două persoane au fost arestate pentru că au pretins 20.000 de euro pentru a influenţa un judecător de la Curtea de Apel Oradea, în sensul obţinerii unei decizii judecătoreşti favorabile lor şi unei alte persoane, care i-a denunţat la DNA pentru trafic de influenţă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea fac cercetări faţă de inculpaţii pentru Cocian şi Mihai Halas, pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Potrivit DNA, în data de 2 iunie 2012, inculpaţii Cocian Petru şi Halas Mihai au pretins de la un denunţător suma de 20.000 de euro, lăsându-l să creadă că au influenţă asupra unui judecător de la Curtea de Apel Oradea, pe care-l vor determina să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care denunţătorul şi cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată.

De asemenea, în cursul lunii septembrie 2012, inculpaţii Cocian Petru şi Halas Mihai au promis unui judecător de la Curtea de Apel Oradea că, prin intermediar, vor achiziţiona de la o rudă a judecătorului un autoturism la un preţ mai mare decât preţul real al maşinii, pentru ca judecătorul să pronunţe o soluţie favorabilă celor doi inculpaţi în cauza penală menţionată.

În cursul anului 2009, procurorii Serviciului Teritorial Oradea al DNA au dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi şi a altor persoane pentru infracţiuni de corupţie şi contrabandă.

În 21 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare a dispus condamnarea inculpaţilor Cocian Petru şi Halas Mihai la câte şase ani închisoare pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora. Alături de aceştia, au mai fost condamnaţi şi ceilalţi inculpaţi trimişi în judecată. Această sentinţă nu este definitivă, fiind în prezent pe rolul Curţii de Apel Oradea.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Miercuri, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.

Vineri, Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Petru Cocian şi Mihai Hals pe un termen de 29 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată