Dosarul „Retrocedări ilegale“. Fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, este aşteptat luni în faţa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Poteraş este aşteptat luni la Judecătoria Sectorului 6 FOTO Adevărul

Judecătoria Sectorului 6 judecă luni un nou termen în dosarul în care fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, este acuzat ca ar fi atribuit ilegal titluri de proprietate pentru 12 hectare de teren în Bucureşti. Printre beneficiari s-ar fi aflat şi un văr al soţiei edilului. În anul 2006, valoarea terenurilor era de 58 de milioane de euro, iar ele ar fi fost vândute ulterior, pentru circa 82 de milioane de euro.

Anchetatorii susţin că, „în cursul anului 2006, inculpaţii, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 de metri pătraţi teren intravilan situat în municipiul Bucureşti”.

În actele de acuzare se arată că terenurile retrocedate ar fi avut o situaţie juridică incertă sau atribuirea lor a fost făcută chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane. Mecanismul utilizat ar fi fost extrem de simplu, mai multe persoane care revendicaseră terenuri în sectorul 6 „au cedat drepturile litigioase către acelaşi grup de interese în schimbul sumelor totale de 417.900 euro şi 40.000 lei”.

La scurt timp de la cumpărarea drepturilor litigioase, dreptul de proprietate era reconstituit de autorităţi, însă, având în vedere că terenurile revendicate nu mai erau disponibile pentru retrocedarea în natură, solicitanţii au primit terenuri în alte zone ale Capitalei. 

De asemenea, anchetatorii susţin că acestea ar fi fost mult mai bine cotate din punct de vedere imobiliar (Bulevardul Timişoara, Strada Valea Oltului sau Drumul Taberei).

La scurt timp după primirea terenurilor, beneficiarii (printre care se numără şi un văr al soţiei lui Poteraş) le-ar fi vândut, preţul total al tranzacţiilor fiind de 82,3 milioane de euro. Prejudiciul creat patrimoniului Municipiului Bucureşti, respectiv Clubului Sportiv Rapid, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM şi Academiei Române – Institutul de Biologie, a fost estimată la 58,2 milioane de euro.

Urmărirea penală în acest dosar a început pe 28 octombrie 2009, iar inculpaţii au fost trimişi în judecată pe 2 martie 2011. Cristian Poteraş este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave (şase infracţiuni diferite).

Procurorii au dispus punerea sub sechestru asigurator a bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpaţi.

În acest dosar mai sunt implicaţi:

- Gheorghe Floricica, secretar al Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi secretar al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave (şase infracţiuni);

- Dumitru Vultur, director executiv adjunct al Direcţiei Tehnice (Urbanism) din cadrul Primăriei Sectorului 6 în perioada 2005-2008, specialitatea juridică, şi membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave (cinci infracţiuni);

- Daniel Moise, şef Birou Evidenţa activităţilor agrare din cadrul Primăriei Sectorului 6 în perioada 2005-2006, specialitatea agronomie, şi membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave (două infracţiuni);

- Petre Boncea, referent în cadrul Serviciului Cadastru, Date Urbane şi Fond Funciar, specialitatea măsurători topografice, şi membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave (şase infracţiuni);

- Cristina Popescu, şef Serviciu Cadastru Date Urbane şi Fond Funciar în perioada 2005 - 2006, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave (şase infracţiuni), fals intelectual în legătura cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (şase infracţiuni);

- Dorina Piftor, consilier în cadrul Serviciului Cadastru Date Urbane şi Fond Funciar, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave (patru infracţiuni) şi fals intelectual în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (patru infracţiuni).

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete