Dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu a fost acuzat de fals în declaraţii, clasat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, era acuzat de medicul Vladimir Marinescu de fals în declaraţii, a fost clasat, transmite Mediafax. Dosarul fusese trimis de Direcţia Naţională Anticorupţie la Parchetul General.

Potrivit sursei citate, dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse la sfârşitul anului trecut de medicul Vladimir Atanasie Marinescu, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, care susţine că, în calitate de deputat liberal, acesta şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, omiţând să treacă un concediu în Turcia din 2010, care ar fi fost oferit de către Daniel Tudor (fost videpreşedinte ASF) şi Doina Tudor (fost senator).

Potrivit medicului, ar fi existat o legătură de prietenie cu familia Tudor, context în care ar fi avut acces la informaţii. 

„Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă