DOSARUL ICA. Tribunalul a respins cererea lui Voiculescu de audiere a preşedintelui Băsescu ca martor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea fostului senator, Dan Voiculescu, de a-l audia în dosarul său de corupţie, în calitate de martor, pe preşedintele Traian Băsescu. În schimb, instanţa a acceptat reaudierea lui în dosar. Magistraţii au judecat marţi un nou termen în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de corupţie.

UPDATE 19.00 Tribunalul Bucuresti a respins, marţi, cererea lui Dan Voiculescu de a-l audia în dosarul său de corupţie pe preşedintele Traian Băsescu, împreună cu fostul ministru al Agriculturii Ilie Sârbu şi comisarul european Dacian Cioloş.

În schimb, instanţa a acceptat reaudierea lui Dan Voiculescu în dosar.

UPDATE 13.00 Dan Voiculescu cere ca Traian Băsescu să fie audiat în instanţă, în dosarul în care este acuzat de corupţie. Totodată, el solicită audierea şi a doi foşti miniştri ai Agriculturii, Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş.

Avocaţii lui Dan Voiculescu au cerut în faţa instanţei ca preşedintele Băsescu să fie citat în calitate de martor.

Potrivit acestora, şeful statului ar avea informaţii în legătură cu o autorizaţie de construcţie emisă în timpul mandatului de primar general al Capitalei.

Respingeri în linie

La ultimul termen, magistraţii Tribunalului au decis să menţină toate actele şi măsurile dispuse de Înalta Curte, instanţa de unde a fost mutat dosarul de corupţie după ce Voiculescu şi-a dat demisia din funcţia de senator.

Tribunalul a respins şi celelalte cereri ale lui Voiculescu prin care solicita anularea expertizei financiar-contabile dispuse anterior de judecatori şi scoaterea Ministerului Agriculturii şi a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) din acest proces ca părţi civile.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008, sub acuzaţiile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de aceasta calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

Dan Voiculescu si-a dat demisia de două ori din Senat sub diferite pretexte, reuşind astfel să amâne judecarea dosarului trimis succesiv de la Înalta Curte la Tribunalul Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri