Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul devalizării FNI, în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare, a fost repus pe rolul Tribunalului Bucureşti, pentru a fi discutată schimbarea încadrării juridice pentru care a fost trimis în judecată omul de afaceri.

Instanţa a dispus citarea părţilor la un nou termen, în 9 februarie, după ce la termenul anterior stabilise că va pronunţa o sentinţă în acest caz.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiţionată, el având două condamnări, în dosarele privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi, respectiv, favorizarea lui Nicolae Popa.

În dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Cercetările au avut ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanţei supreme.

"În urma analizei asupra actelor de urmărire penală efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au stabilit punctele de convergenţă, care se situează pe următoarele paliere: activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului «Gelsor» (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat şi/sau companiilor având capital de stat a fost Vîntu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natură infracţională cercetate în dosarele penale are o consistenţă internă puternică, redată atât prin congruenţa metodelor şi persoanelor avute în vedere, cât şi prin dependenţa faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vîntu Sorin Ovidiu", precizau procurorii, la trimiterea în judecată a omului de afaceri.

Potrivit probelor din dosar, din aprilie 2003 şi până în 2012, Vîntu, ştiind că suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii provine din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune comise în frauda investitorilor FNI, a dobândit, deţinut şi folosit bunuri imobile, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

"Analiza coroborată a probelor demonstrează că Vîntu Sorin Ovidiu a cunoscut în permanenţă despre comiterea faptelor de înşelăciune comise în frauda investitorilor FNI şi a acţionat cu intenţie directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani provenite din săvârşirea acestor infracţiuni, pentru ca apoi, prin multiple operaţiuni economice şi juridice, să ascundă banii astfel obţinuţi", arătau anchetatorii.

Procurorii precizau că "este de domeniul evidenţei" faptul că Sorin Ovidiu Vîntu "a avut reprezentarea împrejurărilor esenţiale ale cauzei" şi a acceptat faptul că prin acţiunile sale va contribui la ascunderea infracţională a sumelor de bani devalizate din FNI, "în scopul îmbogăţirii fără justă cauză".

Sorin Ovidiu Vîntu are două condamnări, una de un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi cealaltă de doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, şi din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare.

La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: şase ani şi două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este definitivă.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?