Dosarul deschis după accidentul în care a fost implicată maşina SPP în care era Lucian Bode a fost clasat. Soluţia, dispusă în urmă cu 10 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii militari din cadrul Parchetului General au clasat dosarul deschis ca urmare a accidentului din august 2020, provocat de maşina SPP în care se afla Lucian Bode, actual ministru de Interne şi interimar la Justiţie, pe atunci ministru al Transporturilor. Soluţia a fost dispusă în urmă cu 10 zile, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.

Procurorii au decis:

"1. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 Cod penal privind accidentul rutier produs la data de 30.08.2020 pe raza comunei Drăganu, judeţul Argeş, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
2. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 3 Cod penal privind accidentul de muncă de circulaţie, urmat cu incapacitate temporară de muncă, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni.
3. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omisiune a sesizării, prev. de art. 267 Cod penal, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni.
4. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de încălcarea consemnului, prev. de art. 415 alin. 1 Cod penal, întrucât nu au existat acţiuni sau inacţiuni dintre cele prevăzute în normele de incriminare a acestei infracţiuni", transmite Parchetul General, la solicitarea Adevărul.

Accidentul a avut loc în 2020, pe 30 august, într-o duminică, pe DN 7, în localitatea Drăganu din Argeş. În urma impactului, doi cetăţeni polonezi au fost răniţi, iar ministrul a avut răni uşoare la nas.Din verificările făcute de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că un autoturism Volkswagen Touareg care circula dinspre Vâlcea spre Pitesti, pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus, în condiţiile efectuării unei depăşiri neregulamentare.

În urma evenimentului rutier au fost răniţi şoferul primei maşini şi o pasageră din al doilea autovehicul - o femeie de cetăţenie poloneză. Şi şoferul acestei maşini este tot de cetăţenie poloneză.

Maşina în care se afla Lucian Bode, ministru al Transporturilor la acea vreme, era condusă de un angajat SPP şi aparţine Serviciului de Protecţie şi Pază.

Dosarul a fost deschis de Parchetul Judecătoriei Piteşti, declinat la Parchetul Tribunalului Militar Bucureşti, fiind preluat, ulterior, de Secţia Parchetelor Militare din Parchetul General. Gestionarea anchetei de Parchetul General a fost motivată prin “posibile implicaţii de cooperare internaţională, fiind implicaţi şi doi cetăţeni străini”, dar şi  prin “dificultatea cauzei”.

La momentul accidentului, Lucian Bode ocupa funcţia de ministru al Transporturilor în guvernul Orban. Ulterior, la învestirea executivului condus de Florin Cîţu, a fost numit ministru al Afacerilor Interne, odată cu demiterea lui Stelian Ion fiind şi ministru interimar al Justiţiei.

Lucian Bode a fost vehiculat drept posibil premier după demiterea guvernului Cîţu, acesta având susţinerea unor filiale importante ale PNL. Şi în contextul actualelor negocieri, în varianta în care Dacian Cioloş nu ar reuşi să formeze o nouă majoritate, Bode ar fi în cărţi.

 

 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile