DNA a deschis un dosar penal pentru nereguli la construirea Autostrăzii Sibiu - Orăştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a deschis un dosar penal in rem privind construirea segmentului de drum Cunţa-Sălişte, de pe autostrada Sibiu-Orăştie. În acest caz sunt suspiciuni de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri europene.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii anticorupţie au indicii că, în cadrul acestui proiect, unii responsabili s-ar face vinovaţi de abuz în serviciu, fapte de corupţie şi de deturnare de fonduri europene. Deocamdată nu există persoane puse sub acuzare, arată Digi24.

Acest caz vizează lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie, respectiv cei 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte.

În ultimele luni, procurorii anticorupţie au ridicat mai multe documente de la sediul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Concret, DNA are suspiciuni că la sediul CNADNR, se află înscrisuri cu privire la derularea contractului de execuţie pentru lotul trei al acestei autostrăzi. E vorba despre documente privind transferul unor sume de bani în baza unor contracte ce atestă operaţiuni comerciale fictive, contracte de consultanţă ce disimulează plata unor foloase necuvenite.

Până în prezent au fost audiate la DNA mai multe persoane din cadrul CNADNR, inclusiv şeful companiei de stat, dar şi angajaţi ai firmei de consultanţă care au supravegheat realizarea acestui lot de autostradă la începutul anului trecut.

Acest segment de autostradă a făcut şi obiectul unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, în care erau identificaţi 12 responsabili. Printre ei se afla şi Narcis Neaga, actualul director al CNADNR. Şi acest raport a ajuns la DNA.

Contractul de construcţie pentru acest tronson este în valoare de peste 600 de milioane de lei, fără TVA. Autostrada a fost închisă la nouă-zece luni de la inaugurare şi va rămâne închisă pentru reparaţii până în iunie anul viitor.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor