Directorul Romaero SA, anchetat penal pentru că a deturnat banii salariaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Dinischiotu, directorul companiei de stat Romaero SA, este acuzat de parchetul Curţii de Apel Bucureşti că a reţinut de la salariaţi 31 de milioane de lei drept impozite şi contribuţii de asigurări sociale, dar nu i-a virat către bugetele statului.

Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Române a sesizat, pe 13 aprilie anul acesta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 asupra faptului că reprezentanţi ai societăţii comerciale Romaero SA, la acel moment încă neidentificaţi, ar fi comis infracţiunea de stopaj la sursă.

Fapta, incriminată în Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, constă în aceea de a reţine de la salariaţi sume reprezentând impozite pe venit şi contribuţii de asigurări sociale şi de şomaj, fără a mai fi virate ulterior către bugetele corespunzătoare. Ulterior, dosarul astfel format a fost preluat de către Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea supravegherii urmăririi penale asupra faptei (in rem).

Aprofundarea cercetărilor a dus şi la identificarea celor responsabili, ceea ce a atras continuarea urmăririi penale şi asupra persoanei (in peronam). Dintr-o ordonanţă prin care s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, intrată în posesia „Adevărul” şi în care se descrie stadiul procesual parcurs până acum, rezultă că directorul general al Romaero SA, Constantin Dinischiotu, a fost deja pus sub acuzare, căpătând calitatea de suspect, conform noului Cod Penal.

El este acuzat că, în perioada 2010-2014, nu a vărsat către bugetul de stat şi către bugetele de asigurări o sumă de 31,16 milioane de lei (aproape 7 milioane de euro), bani care fuseseră deja reţinuţi de la salariaţi. Potrivit ordonanţei, suma globală se compune din 12,36 milioane de lei impozite datorate către bugetul de stat, 12,31 milioane de lei contribuţii către bugetul de asigurări sociale şi 494 de mii de lei contribuţii către bugetul de şomaj.

Conform unor surse din Romaero, acest dosar îl vizează nu doar pe Constantin Dinischiotu, ci şi pe un alt fost director al societăţii, Mişa Popic, actualmente director general la Avioane Craiova. În cazul lui Popic, suma deturnată ar fi mult mai mică, de doar 2 milioane de lei.

Anchetele „Adevărul“, confirmate de Corpul de Control

Dosarul de stopaj la sursă nu este însă singurul care îl vizează pe directorul Romaero. Corpul de Control al premierului e efectuat o verificare la Romaero anul trecut, iar raportul întocmit a fost înaintat la DNA, pentru verificarea faptelor de natură penală, precum şi la Agenţia Naţională de Integritate, spre a se verifica abateri de la regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese.

Una dintre neregulile constatate de Corpul de Control se referă la o afacere căreia „Adevărul” i-a consacrat o serie de articole. Romaero a încheiat un contract de intermediere cu firma AeroCare SRL, condusă de Cristian Mihalache, un fost director al companiei de stat. Iniţial, contractul prevedea un comision pentru firma intermediară de 10 la sută pentru fiecare comandă atrasă. Ulterior, prin acte adiţionale, comisionul a fost majorat la 35 la sută, iar Corpul de Control a calculat că prejudiciul adus Romaero numai din relaţia cu AeroCare se ridică la peste 160 de mii de dolari.

Relaţia cu Nelu Iordache

O altă afacere suspectă a fost încheiată de conducerea Romaero cu firma de aviaţie Blue Air, aparţinând controversatului om de afaceri Nelu Iordache. Romaero şi Blue Air au încheiat un contract de asociere pentru operarea unei baze de reparaţii şi mentenanţă a avioanelor, iar asociat administrator a fost desemnată Blue Air, deşi compania lui Nelu Iordache nu avea capacităţile tehnice cerute de lege pentru a avea această calitate. De asemenea, Blue Air nu a contribuit, în cadrul asocierii, decât cu 3,3 milioane de euro din cele 11 milioane la care se angajase prin contract. Corpul de Control a identificat un prejudiciu de 3 milioane de lei din această asociere, generat de faptul că Blue Air nu a achitat serviciile de mentenanţă şi reparaţii efectuate la propriile sale avioane.

În fine, Corpul de Control a constatat că vreme de un an de zile, din martie 2009 până în martie 2010, Constantin Dinischiotu a fost în acelaşi timp atât director general la Romaero, cât şi director comercial la firma privată GM&T International 2000 SRL, cu care Romaero avea contracte comerciale. În această perioadă, Dinischiotu a semnat noi contracte cu GM&T în valoare de 4,2 milioane de lei, din care mai bine de jumătate, mai exact 2,4 milioane de lei, a reprezentat profit brut obţinut de firma privată. Acest caz a fost înaintat spre documentare către Agenţia Naţională de Integritate, celelalte au fost trimise la DNA.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry