Dîncu: Indiferent cine a minat în Marea Neagră, s-a minat masiv în zona malului ucrainean cel puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Forţele Navale Române

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat că în Marea Neagră s-a minat masiv, cel puţin în zona malului ucrainean, precizând că este posibil ca aceste mine să ajungă şi în zona noastră.

“Mina venea din barajul de la Odesa. Informaţiile din timpul unui conflict armat trebuie să le luăm ca atare. Partea ucraineană cu care am vorbit cu câteva zile înainte, când se punea această problemă, mi-a spus că ruşii au minat. Evident că probabil şi partea ucraineană a minat zona pentru a nu putea să intre în zona lor vasele...Într-un conflict armat este o practică militară”, a declarat Vasile Dîncu, luni seară, la Digi 24. 

El a precizat că zona este survolată de elicoptere pentru identificarea unor astfel de mine. 

“Indiferent cine a minat în Marea Neagră s-a minat masiv în zona malului ucrainean cel puţin şi atunci există posibilitatea ca mine desprinse din sistem să fi pornit în plutire peste tot. S-a mai şi bombardat în acea zonă. Mi-a spus un diplomat ucrainean că zone care au fost minate au fost şi bombardate la întâmplare, adică cu greşeli de artilerie şi e clar că aceste mine s-ar putea să ajungă şi zona noastră. Am trimis elicoptere, avem elicoptere care survolează marea în acest moment. Nu s-a văzut populaţie de mine care să fi scăpat. Dar sunt mine care au ajuns în Bosfor. Cu siguranţă vor mai fi, trebuie să fim foarte atenţi. Dispozitivul nostru este bine pus la punct”, a explicat ministrul Apărării. 

El a precizat că a vorbit cu ministrul Apărării din Italia şi în zona Mării Negre vor veni două dragoare de mine din ţara respectivă şi posibil şi un vas de comandă. 

O mină marină plutind în derivă a fost observată, luni dimineaţă, de un pescador, în Marea Neagră, la 70 de kilometri de Capul Midia, iar în zonă a fost trimisă o navă militară pentru neutralizarea acesteia. Misiunea s-a încheiat cu succes, iar nava a revenit, luni seara, în portul militar Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume