Din dosarul "Mită la Interne": Cătălin Chelu, extrem de îngrijorat de arestarea prietenului Sorin Ovidiu Vîntu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Chelu

Omul de afaceri Cătălin Chelu, în prezent arestat pentru dare de mită şi cumpărarea influenţei, era extrem de îngrijoarat de situaţia legală a prietenului Sorin Ovidiu Vîntu, se arată în referatul DNA privind arestarea omului de afaceri


"Denunţătorul Fătuloiu Alexandru s-a întâlnit în 10.09.2010 cu Badea Ştefan, care i-a relatat că, în esenţă, inculpatul Chelu Cătălin va lipsi o perioadă de timp din ţară, întrucât era extrem de îngrijiorat de arestarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, cu care este în relaţii foarte apropiate, astfel că se va amâna momentul în care îl va contacta pe denunţătorul Fătuloiu Dan Valentin, pentru clarificarea aspectelor referitoare la intervenţiile pe care dorea ca acesta să le facă pentru rezolvarea favorabilă a afacerilor lor judiciare", se arată în referatul cu propunerea de arestare a lui Cătălin Chelu şi a celor trei complici ai săi, citat de Mediafax.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat preventiv pe 9 septembrie, fiind eliberat câteva zile mai târziu. Vîntu este cercetat pentru că l-ar fi ajutat pe Nicolae Popa să se ascundă se justiţie în Indonezia. Popa a fost condamnat definitiv în România pentru escrocherii financiare în dosarele FNI şi FNA.

Potrivit referatului întocmit de procurorii anticorupţie, pe 1 noiembrie, Ştefan Badea, partenerul de afaceri al lui Cătălin Fătuloiu, s-a întâlnit cu fiul oficialului de la Ministerul de Interne, Alexandru Fătuloiu, în contextul executării silite împotriva societăţii Fabimex Manufacory SRL, administrată de Badea.

Alexandru Fătuloiu a pomenit la această întâlnire şi de intervenţiile pe care voia le facă Badea împreună cu Antonel Bunu pe lângă secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu, în vederea soluţionării favorabile a dosarelor penale privindu-l pe Cătălin Chelu.

Se explică, de asemenea, de ce intervenţiile la Fătuloiu au fost sistate o perioadă: acţiunile de protest ale poliţiştilor şi iniţierea moţiunii de cenzură, evenimente care au aruncat o umbră de nesiguranţă privind funcţia deţinută de Dan Fătuloiu în Ministerul de Interne.

O întâlnire între Badea şi Dan Fătuloiu a avut loc pe 8 noiembrie în biroul acestuia din sediul MAI. Discuţia a fost înregistrată şi a privit şi modul cum ar fi trebui să îi parvină mita secretarului de stat.

Oficialul de la MAI a cerut să discute în mod direct cu Cătălin Chelu "aspectele referitoare la demersurile de corupere a sa". Badea a precizat că orice aspect referitor la bani va fi clarificat Antonel Bunu - "omul de încredere" al lui Chelu, deoarece o întâlnire cu omul de afaceri Cătălin Chelu este "este mai dificil de realizat".

A doua zi, în 9 noiembrie, Ştefan Badea a revenit în biroul lui Dan Fătuloiu, unde a făcut propunerea de mită în valoare totală de un milion de euro: "500.000 euro cash, 300.000 euro business, 200.000 euro final".

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost arestaţi, duminică dimineaţă, de Tribunalul Bucureşti.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărarea influenţei în timp ce Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea sunt cercetaţi pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Citiţi mai multe despre cazul "Mită la Interne":

Dedesubturile cazului "Mită la Interne": Fătuloiu este bun prieten cu rivalul în afaceri al lui Cătălin Chelu

Tentativă de mită la MAI / Chestorului Dan Fătuloiu i-au fost oferiţi bani şi bunuri în valoare de un milion de euro

Boc şi Igaş au refuzat să comenteze tentativa de fraudă din MAI

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate