DEZBATERE „ADEVĂRUL” O nouă demitere a preşedintelui, posibilă şi legitimă. Ce părere aveţi despre scenariul lansat de Dan Voiculescu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou referendum, în "sesiunea" de toamnă, creează controverse

Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este cel care a lansat ideea suspendării lui Traian Băsescu şi în luna iulie. Acum el afirmă că operaţiunea ar putea fi repetată fără probleme, fapt controversat în rândul cititorilor noştri. Ce părere aveţi despre acest scenariu?

Articolul 95 din Constituţie permite declanşarea unei noi proceduri de suspendare fără nicio problemă, a precizat Dan Voiculescu. „Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu”, a spus el. Dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, recomandarea sa este pentru începutul lunii noiembrie, cel târziu. Motivul invocat este acela că referendumul de demitere ar putea fi organizat simultan cu alegerile parlamentare, „din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice''. Dan Voiculescu nu este îngrijorat de reacţii internaţionale la încă un referendum, declarând că niciun lider democratic nu ăşi va permite să critice un demers absolut constituţional.

Dan Voiculescu: O noua suspendare a președintelui Băsescu - posibilă și legitimă. Cel mai bun moment, sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie

Mai mult, în opinia lui sa, preşedintele a fost deja demis, după rezultatele voturilor exprimate la referendum „în România reală, nu în cea fictivă, unde 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total”,  a adăugat Voiculescu.

Acesta  este categoric în privinţa rezultatului ultimului referendum: „Întoarcerea episodică a lui Traian Băsescu la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei”.

Şi vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, consideră că este necesară o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Dezbaterea „Adevărul”

Iată ce mesaj îi transmite un cititor revoltat lui Dan Voiculescu, în legătură cu aceste declaraţii, pe www.adevarul.ro: „Domnule Motan, Ce ar fi dacă v-aţi ocupa de guvernare şi nu de puciuri. Oricum, eşti un infractor notoriu care nu poate să explice cum a ajuns bogat. În discuţie nu a fost Băsescu nicio clipă, ci statul de drept. Nu aţi respectat regulile existente şi asta a scandalizat. Şi, ca să fiu sincer, nu aţi avut o justificare clară pentru suspendare, pentru că nu aţi dovedit, ci doar aţi declarat că Băsescu a încălcat grav Constituţia, când, de fapt, gaşca voastra a făcut asta.”

Un cititor din comunitatea noastră de pe facebook este însă de altă părere: “Ah, ce bine ar fi dacă s-ar întâmpla acest lucru! Aş râde o săptămână,şi m-aş bucura o lună de zile, să nu zic că aş vota cu zece mâini”, scrie acesta.

Un alt cititor nu dă mari şanse acestui scenariu, ci prezintă un altul: “Voiculescu va fi la puşcărie până-n iarnă, când plănuieşte un nou referendum. E turbat de furie şi va încerca să facă tot posibilul să acapareze justiţia. Poporul nu acceptă reinstaurarea regimului comunist prin marionetele sale, Ponta şi Antonescu”.

Relu Fenechiu (PNL) : Singura soluţie este o nouă suspendare a preşedintelui Băsescu

Alţi cititori sunt sceptici şi nu acordă credibilitate foarte mare niciuneia dintre părţi şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de cheltuielile pe care le presupune un nou referendum, precum şi deteriorarea imaginii ţării.

Un alt commentator este convins de şansele de îndeplinire a scenariului lui Voiculescu: „Traian Băsescu va fi demis! Nu mai poate adopta nicio lege favorabilă, de hotărâre sau ordonanţă de guvern nici nu poate fi vorba. Băsescu nu ştie pe unde să mai scoată camaşa, poate va demisiona până atunci, că prea e cel mai suspendat preşedinte de pe glob”.

Alţi cititori notează pe facebook, că Voiculescu este, în opinia lor, speriat, ceea ce-l face agresiv, şi îl acuză, mai mult, că vrea să meargă „cu tancurile la Cotroceni”.

Vino şi tu în comunitatea noastră de pe facebook şi spune-ţi părerea în legătură cu aceste scenarii şi legitimitatea lor, împreună cu cititorii noştri!

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale!
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne