Defensivă. Franţa anunţă că este „pregătită” să trimită sute de militari în România: E vorba de a arăta că suntem dispuşi să apărăm ţările NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Surs[ foto> AFP

Ministrul francez al apărării a anunţat sâmnătă, 29 ianuarie, că Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România şi, de asemenea, să-şi asume responsabilitatea de a constitui o forţă internaţională pentru apărarea acesteia, însă doar dacă NATO va lua această decizie.

Florence Paryl, ministrul francez al apărării, a subliniat într-o declaraţie că defăşurarea de militară, dacă va avea loc „nu este menită să ducă la vreo escaladare militară”, potrivit Agerpres. 

„Dialogul continuă şi suntem convinşi că trebuie să rezolvăm acest conflict prin dialog şi soluţii diplomatice”, a adăugat aceasta, menţionând şi celelalte metode prin care Franţaîncearcă să rezolve criza dintre Rusia şi Ucraina, reamintd astfel de discuţia telefonică pe care Emmanuel Macron a avut-o cu Vladimir Putin, vineri. 

Totodată, aceasta a punctat faptul că  „suntem realişti, suntem lucizi şi ne pregătim”, ţinând cont de faptul că peste 100.000 de soldaţi ruşi sunt mobilizaţi în apropierea frontierei cu Ucraina, dar şi de acţiunile din Belarus. 

„Franţa este pregătită, dacă NATO va decide, să desfăşoare elemente militare în România”, de fapt, „câteva sute de oameni”, potrivit oficialului francez. 

De asemenea, acesta a reamintit de faptul că Franţa are deja forţe prezente în Estonie, acolo unde participă întărirea la apărării acestei ţări împotriva potenţialelor ameninţări din partea Rusiei. Referitor la situaţia din România, oficialul a punctat că „este vorba de a arăta că suntem dispuşi să apărăm ţările NATO cele mai apropiate de această zonă de tensiune”. 

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi