Decalogul măsurilor de prevenţie împotriva Omicron. Când e cazul să insişti şi să te testezi de mai multe ori pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Acesta este Decalogul măsurilor de prevenţie împotriva COVID-19. Respectă asta, şi ajută-i şi pe cei din jur să respecte, şi lucrurile vor fi bine”.

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a postat pe pagina sa de Facebook cele 10 lucruri clare care îi pot apăra pe oameni de iminenta răspândire a noii tulpini de coronavirus. Aceste măsuri au fost explicate iar şi iar de specialişti, mai spune medicul, care le reia în ordinea descrescătoare a importanţei.

1. Vaccinează-te! Toate datele pe care le avem până acum privind vaccinurile arată protecţie în faţa formelor complicate, ori fatale, de boală. Vaccinează-te cât de curând. Ieri, dacă se poate.

2. Evită aglomeraţia, indiferent dacă eşti vaccinat sau nu: mall-uri, transport public, şi pentru că vin sărbătorile de iarnă, petrecerile. Omicron e de 10 ori mai contagios decât Delta. Drept urmare, riscurile să intri în contact cu el la un ceai cu prietenii sunt spre 100%.

3. Poartă mască medicală, ffp2 sau ffp3, de fiecare dată când ieşi din casă. Cel mai decent studiu, făcut de cei de la Institutul Max Planck, arată că rata de transmitere între două persoane care poartă mască e de 1 la 1.000 de cazuri. Dacă doar unul poartă mască, e de 1%. Dacă niciunul nu poartă mască, vezi mai sus. Respectă igiena mâinilor. Acasă cu apă şi săpun, în afara casei cu un dezinfectat de mâini.

4. Testează-te dacă ai orice simptom de răceală obişnuită. E urgent. Testele rapide funcţionează şi pe Omicron. Dacă primul test e negativ, repetă testul la 48 de ore. Chiar dacă ai două teste negative succesive, dacă ai febră mare sau tuse seacă, serioasă, fă-ţi în a 4-a zi un RT-PCR. 

5. Izolează-te la domiciliu pentru minimum 7-10 zile, indiferent de testare. Ia legătura cu medicul de familie. Discută cu el de folosirea unui antiviral de sinteză, în caz că eşti testat pozitiv.

6. Monitorizează la 12 ore temperatura şi saturaţia în oxigen. Temperaturi peste 38,5 grade Celsius care nu cedează la antitermic sunt îngrijorătoare. Scăderea saturaţiei în oxigen la 90% este critică. Foloseşte un termometru/pulsoximetru de calitate (standard medical). 

7. Evită tratamentele pentru care nu există dovezi. Includ aici arbidol sau, şi mai rău, ivermectina. NU te trata după ureche.

8. Folosirea aspirinei e inutilă. Medicul se familie îţi va recomanda analize şi, ori radiografie la plămâni, ori CT de torace. Funcţie de analize poţi primi, sau nu, corticosteroizi ori anticoagulant, ori amândouă.

9. NU evita spitalul, dacă lucrurile nu merg bine. La spital poţi fi evaluat amănunţit. Poţi primi tratamente care nu sunt disponibile în ambulator. Acasă, mortalitatea e peste 70% în cazurile complicate. La spital, până şi cazurile extrem de grave au mortalitate în jur de 40%. Drept urmare, îţi dublezi şansele la viaţă dacă mergi, sau îţi scrii soarta dacă nu mergi.

10. Nu-ţi pierde, nicidecum, speranţa ori luciditatea. Dacă eşti speriat, poţi discuta cu medicul de familie sau cu un psiholog. Dacă nu dormi, sau ai atacuri de panică, discută cu un psihiatru.

„Acesta este Decalogul măsurilor de prevenţie împotriva COVID-19. Respectă asta, şi ajută-i şi pe cei din jur să respecte, şi lucrurile vor fi bine. Noi, medicii, vom lupta până la ultima suflare pentru viaţă. Măcar dacă jumătate ar face măcar pe jumătate la fel, şi vom izbândi”, conchide medicul.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete