De ce a respins Curtea Supremă cererile de revizuire a sentinţei definitive din dosarul Referendumul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte a respins o nouă solicitare de revizuire a sentinţei din dosarul fraudării referendumului, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Aceasta este a treia cerere de revizuire făcută de unul dintre condamnaţi, care a fost respinsă.

Cererea de revizuire a fost depusă de fostul preşedintele al Secţiei 287 de la Suraia (Vrancea), Vili Stan, condamnat definitiv la un an şi 10 luni de închisoare, pentru complicitate la fraude electorale cu urna mobilă şi agresarea unei jurnaliste din Vrancea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins solicitarea pe 22 mai 2018, dar Stan a contestat decizia la completul de 5 judecători. Primul termen al apelului este 22 octombrie 2018, notează Ziare.com.

Potrivit motivării studiate de Ziare.com, Vili Stan s-a plâns că a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, după ce pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Înalta Curte a arătat însăcă această susţinere nu este un temei pentru contestaţie în anulare, iar cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Respingeri pe bandă rulantă

Pe 22 iunie, Curtea Supremă a respins ca inadmisibilă o altă cerere de revizuire, făcută de alt condamnat. George-Tiberiu Bălănescu a rămas cu sentinţa definitivă de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători.

Sentinţa definitivă a mai fost contestată fără succes şi de liderul PSD, Liviu Dragnea. Contestaţia la executare făcută de politician a fost respinsă de Înalta Curte pe 27 aprilie 2017.

Dragnea era nemulţumit că doi dintre magistraţii care au făcut parte din completul de 5 judecători, Livia Stanciu şi Luminiţa Zglimbea, s-au pensionat până în momentul publicării motivării, februarie 2017.

Fosta şefă a Înaltei Curţi, Livia Stanciu, în prezent judecător la Curtea Constituţională, a fost preşedintele completului în Dosarul Referendumului.

În locul celor două, motivarea sentinţei a fost semnată, potrivit procedurii, de actuala şefă a instanţei supreme, Cristina Tarcea. Dragnea susţinea că nu s-au respectat procedurile legale la redactarea motivării deciziei definitive. Solicitarea politicianului a fost respinsă că nefondată.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile