De ce a fost liberat din închisoare Nicolae Popa, „tatăl FNI”: A fost stăruitor în muncă, disciplinat şi a dat dovezi temeinice de îndreptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Popa a fost stăruitor în muncă, disciplinat şi a dat dovezi temeinice de îndreptare cât timp s-a aflat în penitenciar, a motivat magistratul de la Judecătoria Găeşti (Dâmboviţa) de ce l-a eliberat pe unul dintre cei mai mari escroci din România. Procurorii nu au contestat această sentinţă.

Fostul director al grupului Gelsor, Nicolae Popa, zis „Tatăl FNI”, condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare, în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii, a fost eliberat condiţionat, după ce a stat în spatele gratiilor trei ani şi două luni, potrivit unei decizii a Judecătoriei Găeşti.

Motivarea magistraţilor

Judecătoria Găeşti a motivat pe 4 pagini de ce a decis liberarea condiţionată a unuia dintre cei mai mari escroci din România.

Potrivit sentinţei, Nicolae Popa a participat în penitenciar la programe educaţionale şi sociale, a desfăşurat activităţi lucrative şi a câştigat 20 de zile ca urmare a muncii prestate. Popa a avut un comportament apreciat de gardieni ca „bun”, a fost recompensat de 19 ori şi nu a  fost niciodată sancţionat disciplinar.

„Constatând că petentul condamnat, pe parcursul executării fracţiunii de pedeapsă, a fost stăruitor în muncă, disciplinat şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, instanţa apreciază că deţinerea în continuare a acestuia nu mai este necesară, timpul în care a fost privat de libertate fiind sufficient pentru ca scopul preventive, educative şi sancţionator al pedepsei să fie îndeplinit”, arată Judecătora Găeşti.

(Foto: facsimil din sentinţa Judecătoriei Găeşti)

Filmul liberării condiţionate17 august 2017 Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti a transmis Judecătoriei Găeşti o propunere de eliberare din închisoare a lui Nicolae Popa.24 august 2017 Judecătoria Găeşti a dispusn punerea în libertate a lui Popa. Decizia nu era definitivă şi putea fi contestată în cel mult trei zile.30 august 2017 Popa a fost eliberat din penitenciar, deoarece nicio contestaţie nu a fost depusă.

Fuga în Indonezia

În iunie 2014, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat deinitiv pe Nicolae Popa, în dosarul prăbuşirii FNI, la 10 ani şi patru luni de închisoare. Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000.

La scurt timp de la prăbuşirea, în mai 2000, a Fondului Naţional de Investiţii, Popa a plecat din ţară. Aproape doi ani mai târziu, autorităţile române au emis pe numele lui un mandat internaţional de arestare.

Popa a fost arestat în 2 decembrie 2009, de către autorităţile judiciare indoneziene, şi adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011.

În urma prăbuirii FNI, mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.

 

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump